La 27 aprilie 1872 a decedat Ion Heliade Rădulescu, poet, prozator, ziarist și om politic român. Ion Heliade Rădulescu (1802-1872) a fost membru fondator al Academiei Române şi primul său preşedinte. A fost implicat în evenimentele de la 1848. În 1846 Heliade propune planul unei „Biblioteci universale”, menită sa înzestreze cultura românească cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriaşă, ce depăşea cu mult chiar puterile unei generaţii, oricât de ambiţioase. A fost autor al numeroaselor traduceri şi prelucrări din clasici ai literaturii universale (Boileau, La Fontaine, Dante Aligheri, Goethe, Byron ş.a). A militat pentru unificarea limbii române literare.
La 27 aprilie 1931 genialul compozitor român, George Enescu, a terminat orchestrația operei „Oedip”. Opera „Oedip” a fost compusă de George Enescu în decursul a zece ani – în perioada 1921-1931. Compozitorul a consacrat-o soției sale, Maria Rosetti-Tescanu. Este o tragedie lirică în patru acte pe un libret în limba franceză de Edmond Fleg, bazat pe tragediile scriitorului antic elen Sofocle „Oedip rege” și „Oedip la Colonos”. George Enescu a lucrat la operă, aflându-se la conacul din Tescani, într-un pavilion de vară ridicat pe o colină artificială, chiar în mijlocul pădurii. Pentru rolul lui Oedip, compozitorul considera că interpretul ideal ar fi fost Fiodor Şaliapin, celebru cântăreț de operă rus, aflat în emigrație în Franța. În amintirile sale, apărute mai târziu, compozitorul român va scrie: „Şaliapin trăia şi aş fi dat totul ca el să joace şi să cânte rolul principal. Nu avui ocazia ca să i-l propun. Puţin timp înaintea morţii sale (12 aprilie 1938, Paris), pe când încă mai cânta Don Quichotte de Massenet la Opera Comică, Şaliapin mă invită să-l văd. M-am dus într-o seară la cabina lui între două acte. Îmi spuse, simplu, o frază care, în acea clipă, mi se păru stranie… „Vreau să văd libretul, dar fără să aud o singură notă de muzică…”. Mai târziu am înţeles că mai înainte de a judeca muzica voia să măsoare importanţa rolului şi să ştie dacă forţele lui îi îngăduie să-l înfrunte. Fiind sigur că nu ar fi putut să rămână în scenă atât de mult timp, îmi înapoie textul într-o bună zi, fără să spună nici un cuvânt. Eram foarte trist, mărturisesc, gândindu-mă că Oedip ar fi putut să fie Şaliapin”.
Premiera mondială a avut loc la Opera Garnier din Paris, la 13 martie 1936. Apoi, după foarte mulți ani, opera „Oedip” de George Enescu a fost montată pentru a doua oară la Opera Națională din Paris, în sala Garnier, în stagiunea 2010-2011.
Iar atunci, la premiera operei „Oedip” din 1936 în rolul principal s-a produc cântărețul André Pernet. Presa vremii menționa: „La premieră, André Pernet avea să fie însă un interpret magnific, compensând nostalgia compozitorului. Era un mare cântăreţ, dublat de un talent actoricesc rar, cu o forţă şi expresivitate scenică potrivite rolului lui Oedip. „Lucrasem împreună zile şi săptămâni şi înalta sa conştiinţă mă copleşise”, mărturisise Enescu. André Pernet găseşte accente aşa de natural tragice, dă personajului un relief aşa de izbitor, încât se impune şi creează un personaj nou şi totuşi tradiţional în originalitatea lui”.
Cu trei zile înaintea premierei, la 10 martie 1936, direcţia Operei a programat o repetiţie generală cu public, invitând personalităţi artistice şi critici muzicali. Aşa încât, chiar înaintea primului spectacol, presa anunţa o reprezentaţie cu totul deosebită. Ecourile ajungeau şi la Bucureşti. „Este cel mai frumos moment al vieţii mele. Nu cutezam să sper într-o asemenea recompensă. Ce bucurie de a fi cunoscut această glorie în a doua patrie, Franţa”, îl citează pe George Enescu ziarul bucureștean „Adevărul”.
Premiera românească a operei „Oedip” a avut loc la București, la 22 septembrie 1958, cu interpretare în limba română, cu ocazia primei ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”.
Mitul lui Oedip este o imagine limpede a istoriei omenirii, apt de transpunere muzicală, ceea ce a și realizat compozitorul român George Enescu. În una din scenele principale ale operei Oedip este întrebat: „Oare este în lume o ființă în stare să învingă propriul destin?”, la care regele răspunde: „Acesta este omul”.
La 27 aprilie 1897, în Sankt Petersburg s-a născut George Löwendal (George Baron de Lövendal), pictor, grafician, pedagog de origine danezo-norvegiană, care a trăit în România. Maestru al primelor generații de artiști plastici din România postbelică, cunoscut prin arta sa ca Pictorul Bucovinei și al țăranului român. A urmat școala de Belle Arte la Sankt Petersburg (1914–1917), dovedind un mare talent de portretist. În revoluția bolșevică din noiembrie 1917, tatăl său, Lorentius Löwendal, ofițer de marină în armata țaristă, aflat la comanda fortăreței Kronstadt, a fost ucis de bolșevici, George fiind obligat să-și câștige singur existența, ca actor și balerin. După absolvire, a profesat la Soroca și Chișinău, în Basarabia. În 1918, când Basarabia s-a unit cu România, Lövendal a continuat să profeseze în noua sa patrie, inițial ca scenograf la teatrul din Chișinău. A fondat în 1928, la Cernăuți, primul teatru cult de păpuși și marionete din România. A creat la București Academia liberă de arte plastice (1938), fiind totodată unul dintre membrii fondatori ai Fondului Artiștilor Plastici din România (1945). A fost directorul tehnic al Teatrului Național din Cernăuți, al Teatrului Național din Craiova, a desfășurat și o bogată activitate la teatrele „Lucia Sturdza Bulandra” și „Constantin Tănase”, unul din pionierii artei scenografice din România. A fost profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. A fost un artist multilateral, afirmându-se în multe domenii ale artei, între care designer, creator de costume, a lucrat în teatru, operetă, gazetărie, actorie, balet, regie artistică și a fost și arhitect. Tot el a creat primul teatru de păpuși din țară. Între 1950–1964, a fost profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, având studenți personalități remarcabile ale artei românești, între care Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Nineta Gusti și Oleg Danovschi. A fost căsătorit cu Ariadna Ambrozieva-Lövendal, pianistă, poetă, solistă de operă. A decedat la 18 februarie 1964, la București.
La 27 aprilie 1962, la Pereni, Hâncești, s-a născut Gheorghe Afroni, cobzar moldovean, interpret de folclor, membru al Ansamblului folcloric „Ștefan Vodă”. A urmat Facultatea de Canto Popular al Academiei de Muzică, Teatru și Arte plastice, în clasa Nicolae Chiosa. Din timpul facultății era prezent la majoritatea concursurilor de muzică populară, acompaniindu-se la cobză, clasându-se mereu pe locuri de frunte. Avea o prestație aparte prin ținuta sa scenică, autenticitatea costumului și vocea deosebită. După doi ani de studii, a mers la Conservatorul Iași, Facultatea de Canto Academic, în clasa Gelu Popa. A lucrat la Teatrul epic „Ion Creangă” din Chișinău, în studioul „Buciumul” condus de Tudor Tătaru. A încercat și muzica folk, înregistrând un CD cu cântece pe versuri de Ion Proca. A decedat la 25 septembrie 2019, la Chișinău.
În ziua de 27 aprilie a anului 2009 a decedat Evghenia Miroşnycenko, eminentă cântăreaţă de operă ucraineană. Ea a ajuns pe scena profesionistă după ce a fost un timp oarecare o muncitoare simplă. În 1957 Evghenia Miroşnycenko a absolvit Conservatorul din Kiev şi a devenit solistă a Operei Naţionale. A interpretat arii din cele mai vestite opere. Şi-a făcut stagiul la renumitul Teatru „La Scala”. Din 1990 şi până la sfârşitul vieţii a fost profesoară la Academia Naţională de Muzică „Piotr Ceaikovski”. A educat o pleiadă întreagă de cântăreţi.
Evenimente istorice din ziua de 27 aprilie:
1600: Într-un document emis la Iaşi și datat 27 mai 1600, Mihai Viteazul își etala astfel titlul de domn: „Io Mihail voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei“, realizând o primă unire politică a celor trei țări române.
1703: Țarul Petru cel Mare a declarat fondat orașul Sankt Petersburg, etichetat chiar de fondatorul său ca fiind „o fereastră către Europa”. Căci, în viziunea țarului Petru, interesele Rusiei nu erau legate de imensitatea Siberiei sau de uriașele resurse ale Asei, ci de cultura și civilizația Europei, cu care a luat contact în călătoriile sale europene.
1818: Împăratul rus Alexandru I a sosit la Chișinău, Gubernia Basarabia. Venind de la Hotin, împăratul Alexandru I a ajuns în 27 aprilie la Chișinău, cu ocazia promulgării, la 29 aprilie, a unui nou regulament de administrare a provinciei Basarabia, Așezământul obrazovaniei oblastiei Basarabiei (sau Așezământul constituirii regiunii Basarabia).
1821: Tudor Vladimirescu, liderul Revoluției de la 1821, a fost ucis de către eteriști lângă Târgoviște.
1840: Moare violonistul și compozitorul italian Niccolo Paganini, considerat un geniu al arcușului, fără egal în toate timpurile. S-a păstrat până astăzi informarea trimisă către un seminarist episcopului Genovei în care afirma: „aici necuratul şi-a băgat coada, căci este cu neputinţă ca un om să dobândească fără ajutorul diavolului, o asemenea stăpânire asupra unei bucăţi de lemn neînsufleţite, adică a viorii”.
1867: Întemeierea Imperiului Austro-Ungar, Franz Joseph I, împăratul Austriei, s-a încoronat și rege al Ungariei și a aprobat Legea privind încorporarea Transilvaniei la Ungaria. Noul imperiu Austro-Ungar a funcționat până la Primul Război Mondial, când a pierdut bătălia și s-a destrămat: Austria și Ungaria au devenit state independente, iar celelalte teritorii ale imperiului au fost alocate statelor vecine pe principiul structurii demografice.
1990: Adoptarea tricolorului ca drapel de stat în RSS Moldova. Sovietul Suprem al RSS Moldovenești a aprobat tricolorul ca drapel de stat. La Prima Sesiune a Sovietului Suprem al RSS Moldovenești din 27 aprilie 1990 s-a legiferat oficial Drapelul tricolor cu stema amplasată în centrul fâșiei galbene (stema urma să fie aprobată ulterior). Gheorghe Ghimpu a fost acel care a arborat pentru prima dată, la 27 aprilie 1990, Tricolorul de Stat pe cupola Parlamentului moldav. Prin Hotărârea nr. 17/12 mai 1990 a fost aprobat Regulamentul cu privire la Drapelul de Stat al RSS Moldovenești.
1995: Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) a aprobat prima decorație de stat a Ucrainei independente – Ordinul lui Bogdan Hmelnițki.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com