În Ucraina gerurile vor slăbi deja la finele săptămânii curente, începând cu data de 22 ianuarie, iar până atunci valorile termice se vor menține la același nivel, comunică sinoptica Natalia Ptuha de la Centrul Hidrometeorologic Ucrainean. Potrivit ei, încălzirea ușoară a vremii nu va duce la ridarea temperaturii mai sus de „zero” grade, în afară de regiunile din sudul Ucrainei și în Transcarpatia. În zilele de 25-27 ianuarie în Ucraina va pătrunde un ciclon și vor cădea precipitații.
Natalia Ptuha a menționat că actuala lună ianuarie a fost mai rece decât prevede norma climatică, în schimb ultimele ierni în Ucraina au fost mai calde decât norma.
În următoarele trei zile starea vremii în regiunea Cernăuți va fi condiționată de influența anticiclonului. Precipitații nu se așteaptă, numai în ziua de 24 ianuarie va ninge slab. În zilele de 20-22 ianuarie termometrele vor arăta noaptea 13-18 grade de ger, iar ziua – 5-10 grade de ger. În continuare vremea se va încălzi.
În timpul sărbătorilor de iarnă locuitorii regiunii s-au bucurat de o iarnă adevărată – cu zăpadă și ger. Prietenul nostru, Valeriu Gulpac din Dinăuți a postat pe Facebook mai multe imagini de iarnă din satul său natal.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
