Copiii eroilor au plecat într-o călătorie în Ungaria

18 01 А 6

29 de copii ai apărătorilor, cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani, din comunitățile Cernăuți, Cuciurul Mare, Mamaivți și Noua Suliță, se vor relaxa în tabăra de odihnă a Asociației „Rákóczi” („Rákóczi Hotel, Tábor és Rendezvényközpont”) din orașul Sátoraljaújhely (Ungaria).

Programul de ședere a copiilor în tabără include întâlniri oficiale și activități educaționale, întâlniri de bun venit cu participarea purtătoarei de cuvânt a minorității naționale ucrainene în Parlamentul Ungariei, Liliana Grexa, a Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în Ungaria, Fedir Șandor, și a șefului de departament din cadrul Ministerului Economiei Externe și al Afacerilor Externe al Ungariei, József Bugajla. Copiii din regiunea Cernăuți vor vizita Podul Unității Naționale și a Castelul Rákóczi din Borsi, vor avea activități ce contribuie la lărgirea orizonturilor și studierea paginilor istorice comune. Ei vor participa la competiții sportive, la ateliere tematice de meșteșuguri, seri de întrebări și răspunsuri, jocul intelectual „Cine/ce știe?”.

Călătoria a fost organizată în cadrul proiectului „Copiii Eroilor” al Departamentului de Educație și Știință al Administrației Militare Regionale Cernăuți, proiect dedicat sprijinirii copiilor militarilor căzuți la datorie și ai apărătorilor dispăruți fără urmă.

Această deplasare a devenit posibilă datorită colaborării cu Consulatul Onorific al Ungariei la Cernăuți, se menționează în postarea pe Facebook a Consiliului Regional Cernăuți.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий