(In memoriam)
Nu scriu prea des asemenea materiale. Îmi vine greu să le scriu. Dar uneori viața te impune. De fiecare dată, când mă gândesc, la acele persoane despre care ești nevoit să scrii la trecut, mă întreb de ce nu spunem noi acele cuvinte frumoase despre cel plecat, atunci când era printre noi. De ce le rostim când nu mai este printre noi, când ne părăsește…
Am scris despre sute de oameni în viața mea, am făcut felicitări, interviuri, reportaje, informații… Nu știu dacă odată sau de două l-am pomenit în treacăt prin materialele mele pe cel care a fost (Doamne, ce greu e să rostești acum aceste cuvinte la trecut) tânărul Gheorghe Ungureanu. Regret că nu i-am spus aceste cuvinte simple de laudă pe când era printre noi. Mai regret că în această primăvară, era cam frig atunci, în acel Prier capricios, când au fost poeții din regiune la o frumoasă întâlnire cu elevii și profesorii de la Liceul din Cupca, anume Gheorghe Ungureanu a lipsit. N-a venit atunci, nu va mai veni niciodată de acum, va veni doar amintirea.
Gheorghe Ungureanu a fost unul dintre acei tineri modești, care nu s-au prea afișat la ceremoniile noastre, de-a lungul anilor. Cu ani în urmă apărea modest pe scenă la tradiționala sărbătoare „Florile Dalbe”, în rolul lui Moș Crăciun. Glumeam pe urmă, când ne întâlneam pe la Sediul Societății „Mihai Eminescu”, întrebându-l ce mai face Moș Crăciun al nostru. Nici ca poet tot nu apărea prea des pe scenele noastre, lăsând și aici pe alții să se promoveze. Participa la ședințele cenaclului „Mașina cu poeți”. Apăreau poeziile sale uneori în almanahuri, reviste, ziare. Am în biblioteca mea personală și primul său volum de versuri „Eu fără titlu”, așa cum le am pe rafturi aparte ale tuturor scriitorilor noștri bucovineni. Cei de ieri, și de azi. Mai era și traducător de manuale. Mai știu că pregătea pentru tipar o nouă carte. Priceput la toate celea. Aflasem de la foștii colegi de facultate, de la Filologia română, că poseda și o voce bună, cântând în duet cu fostul meu elev, și fostul său coleg de facultate și cameră la căminul studențesc Vasile Lazurca, originar din Cupca, aflat acum cu traiul departe de baștină. Vasile cânta la acordeon, iar Gheorghe cu vocea-i puternică. Păcat că nu dorea să cânte solo la ceremoniile noastre de suflet pe la Cernăuți.
În schimb gustam cu plăcere din sarmalele, carnea, slănina, brânza pregătite toate cu pricepere în arta culinară, la mesele ce urmau după ceremoniile noastre. O altă îndeletnicire venită puțin din umbră parcă, dar atât de necesară, plăcută și trebuincioasă. Mai ales pentru cei veniți de departe.
…Deodată, marți seara vestea venită prin mijloacele de informare, ne-a șocat pe toți: Gheorghe Ungureanu, vicepreședintele Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, membru al Consiliului de conducere în Asociația Scriitorilor bucovineni, poetul, activistul, patriotul… a plecat. Așa deodată și pe neașteptate.
Am citit cu durere în suflet cele scrise atât de venite din suflet, dar cu durere, așa cum scriu și eu acum, de Nicolae Șapcă, Dorin Popescu, Vladimir Acatrini, Gheorghe Bodnariuc, Maria Toacă, Vasile Carlașciuc (îmi cer scuze dacă am neglijat pe cineva), cât și sutele de mesaje, de condoleanțe, de susținere pentru familia îndurerată, colegii, prietenii, frații de condei, cunoscuții…
Prea degrabă, prea repede, prea pe neașteptate, a plecat spre zările albastre, spre neuitare, cel care a avut un titlu deosebit la vama destinului: cel de om, patriot, activist, poet, român. De acum vor veni amintirile. Amintirile despre un om de omenie, bun familist, talentat, sincer, bun, modest, amabil Gheorghe Ungureanu. Amintire veșnică, Gheorghe!
Cu adânc omagiu, membrii Asociației Dacia Străbună, în numele căreia semnează profesoara Eleonora SCHIPOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com