Pentru a crește un copil responsabil, psihologii recomandă implicarea timpurie în sarcini potrivite vârstei, stabilirea unor așteptări clare, învățarea empatiei, oferirea de alegeri, încurajarea independenței (fără a-l salva mereu) și modelarea comportamentului, combinând răbdarea cu consistența și îndrumarea, pentru a-l pregăti pentru succes și autonomie. Ce li se recomandă părinților:
* Începeți devreme și dați sarcini de la fragedă vârstă. Chiar și copiii mici pot învăța să contribuie, cum ar fi să își pună jucăriile la loc.
* Sarcini variate. Includeți activități de voluntariat (curățenie în parc, donat jucării), de ajutat vecinii, pentru a dezvolta responsabilitatea socială.
* Învață-l empatia. Ajută-l să înțeleagă perspectiva altora, să prețuiască și să respecte opiniile lor, ceea ce îl va ajuta să-și privească și propriile nevoi mai larg.
* Oferă-i alegeri și implicare. Lasă-l să aleagă între opțiuni, simțindu-se implicat în decizii. Implică-l în activități practice și interactive, unde poate vedea impactul acțiunilor sale.
* Încurajează autonomia și permite eșecul. Nu-l salva mereu, lasă-l să se confrunte cu consecințele naturale (în siguranță) ale greșelilor, pentru a învăța din ele. Sprijină-l să încerce din nou. Oferă încurajare, nu critică, când nu reușește din prima.
* Fii un model. Copiii învață prin imitație. Fii tu însuți un exemplu de responsabilitate, disciplină și respect.
* Stabilește așteptări clare și fii consecvent cu regulile și cu așteptările. Lipsa de consecvență îi poate deruta pe copii.
* Recompensează efortul, nu doar rezultatul. Recunoaște și laudă efortul depus, nu doar succesul final, pentru a-i motiva perseverența.
Copiii deprind obiceiurile pe care le observă în jurul lor. De cele mai multe ori, vor să fie ca părinţii sau ca fraţii mai mari. Vor să facă lucruri pe cont propriu şi, adesea, resping ajutorul unui părinte. Este un prim semn de asumare a responsabilităţii. Susţine-i iniţiativele şi nu-l critica dur când greşeşte. Oricât de mare ar fi străduinţa ta, copilul poate avea momente de iresponsabilitate, fie acasă, fie la şcoală, iar de aici până la a face din acest comportament neadecvat un obicei zilnic mai este doar un pas. Astfel, pot apărea probleme cum ar fi performanţele şcolare scăzute sau situaţii conflictuale acasă. Comunicarea, şi nu cearta, este cheia relaţiei dintre părinţi şi copii. Petrece cât mai mult timp cu copilul tău, oferă-i încredere şi lasă-l să ia decizii de unul singur, potrivit vârstei.
La vârsta preadolescentă, viaţa socială devine mai importantă pentru copii, iar părinţii trec, cumva firesc, pe locul doi. Aceştia vor să-şi cheltuiască banii de buzunar aşa cum doresc, să-şi aleagă activităţile extraşcolare, să-şi pregătească hainele pentru şcoală sau sport. Unii părinţi însă nu sunt pregătiţi să-i lase „să-şi ia zborul” şi, prin acest comportament, le limitează dezvoltarea şi încrederea în sine.
Lasă-ţi copilul să participe la treburile casei, dându-i sarcini precise: să ducă gunoiul, să te ajute în bucătărie, să cumpere pâine, să plimbe câinele. În timp, vei observa că va lua singur iniţiativa de a se implica în gospodărie. Încearcă să nu-l cerţi, dacă nu a aranjat hainele cum o faci tu. Orice încercare trebuie încurajată. Petrece timp cu el şi cunoaşte-i prietenii! Organizează ieşiri în aer liber în care şi el poate face alegeri, dar menţine anumite reguli ale casei şi de comportament. Este important să-ţi înveţi copilul, încă de la o vârstă fragedă, că are dreptul la opinie.
Copiii ar trebui să experimenteze responsabilităţi potrivite vârstei lor – din ce în ce mai mari – pe măsură ce cresc. Dacă pot avea grijă de ei înşişi, devin capabili să aibă grijă şi de alţii, fiind demni de încredere. De exemplu, un copil de 12 ani poate fi lăsat să aibă grijă de fratele de doi ani, pentru o jumătate de oră, dar ar fi complet nepotrivit să fie lăsat singur cu fratele său o zi întreagă. Copiii cărora li se acordă responsabilităţi rezonabile se simt demni de încredere, competenţi şi respectaţi, descoperind mai repede ce sunt în stare să facă. Copiii pot deveni independenţi numai dacă le încurajăm autonomia, dacă îi implicăm în luarea deciziilor care-i privesc şi dacă le arătăm încredere.
Cu cât sunt mai responsabili de mici, cu atât copiii îşi vor dezvolta abilităţi pentru viaţa de adult şi, mai ales, în relaţiile de cuplu. Dacă părinţii vor face în locul copiilor acele sarcini care ţin de organizare, ordine, curăţenie, şi asta se întâmplă mai ales în cazul părinţilor hiperprotectori, care vor să deţină controlul, copilul nu îşi va dezvolta autonomia şi independenţa, nu va învăţa să se descurce singur, nu va învăţa să facă faţă provocărilor vieţii, atât de necesare în viaţa de adult.
Deci, prin răbdare, sprijin și îndrumare constantă, părinții pot cultiva responsabilitatea, pregătind copiii pentru o viață de succes, independentă. (Click! Pentru femei.ro)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com