Această zi din mijloc de Cireșar este deosebită pentru Iulia RUSNAC, originară din satul Forosna, aflată peste hotare, în Italia, împreună cu mama ei, Emilia. Ea își sărbătorește ziua de naștere. Este o zi deosebită, fiindcă frumosul eveniment din tânăra ei viață a coincis cu examenele de absolvire a Universității. Cu această ocazie, domnișoara Iulia este felicitată cu multă căldură sufletească de mama Emilia, de nănașii Alexandru și Mariana Rusnac, de nănașa Angela, de unchiul Iaroslav și de soția lui, Natalia, precum și de toate rudele și prietenii.
Ei toți îi doresc sărbătoritei multă sănătate, iubire, un destin fericit și un drum frumos și lung în viață, iar această deschidere de posibilități să fie pentru ea de bun augur, să-și vadă realizate toate visele tinereții. La mulți ani!

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
