Locuitorii din Bucovina au fost avertizați cu privire la posibile întârzieri la trecerea frontierei cu România: care este cauza

17 06 А 2

17 iunie,  la frontiera ucraineano-română sunt posibile întârzieri în timpul controlului vamal și al trecerii frontierei. După cum a informat Vama Cernăuți, conform informațiilor disponibile, pe 17 iunie, între orele 12:00 și 14:00, pe partea română a frontierei este planificată o acțiune de avertisment a angajaților serviciului vamal din România. În acest sens, este posibilă o încetinire a formalităților vamale și o creștere a timpului de așteptare în punctele de trecere de pe sectorul de frontieră ucraineano-român.

Autoritățile vamale îndeamnă cetățenii și transportatorii să ia în considerare aceste informații atunci când își planifică călătoriile și deplasarea mărfurilor peste granița de stat.

În același timp, potrivit informațiilor Direcției Regionale de Vest a Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei – Frontiera de Vest, pe parcursul zilei de 16 iunie, granitele de vest ale Ucrainei cu țările Uniunii Europene și cu Republica Moldova, în special în regiunea Cernăuți, au fost traversate de 86 de mii de persoane și 19 mii de mijloace de transport.

În Ucraina, în ultimele 24 de ore, au intrat 41 de mii de persoane, dintre care 38 de mii au fost cetățeni ucraineni. În direcția opusă, granița de stat a fost trecută de 45 de mii de persoane. Cei mai mulți călători – 27 de mii de persoane – au ieșit prin granița cu Polonia, restul deplasându-se către alte țări ale Uniunii Europene și Republica Moldova.

În plus, în ultimele 24 de ore au fost procesate 68 de vehicule care transportau ajutor umanitar.

La data de 17 iunie, ora 09:00, la granița cu România și Republica Moldova nu se înregistrau cozi, cu excepția Punctului internațional de trecere „Crasnoilsc”.

Amintim că, de la 1 iunie, a început sezonul turistic estival, care este însoțit în mod tradițional de o creștere a fluxului de transport la graniță. În special, a crescut numărul de autocare care trec granița de stat. Conform prognozelor polițiștilor de frontieră, vârful sezonului turistic este așteptat peste aproximativ o lună.

În precedentul sezon turistic, care a durat de la jumătatea lunii mai până la jumătatea lunii septembrie, prin punctele de trecere din regiunea Cernăuți au trecut aproximativ 10 mii de autocare în ambele sensuri.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий