Dedic această poezie lui Gheorghe Ungureanu, plecat atât de tânăr pe calea veșniciei. Veșnică pomenire!
Nu ne-ar încânta natura
Cu-a ei frumusețe,
Dacă nu ar exista
Pe lume poeții.
N-am pricepe de ce plouă
Și nori-s de plumb,
De ce plopii fără soț
Amintiri ascund…
Şi de ce lumina sfântă
E mai luminată? –
Prin ei îngerii cuvântă
Viața noastră toată.
De ce inima îi doare-n
Poezia lor? –
Ei sunt stele-ndrumătoare
Și după ce mor!
Ion COJOCARU
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
