11 martie în calendarul bisericesc şi în cel popular

11 03 2023 F 4

La 11 martie, stil nou, este cinstit Sfântul Ierarh Sofronie. El s-a născut în anul 550, în oraşul Damasc (Siria). Părinții săi erau creştini. Aceștia se numeau Plintos şi Mira. Sofronie a studiat şi a ajuns profesor de retorică. Nu îi lipsea nici cunoaşterea aprofundată a Sfintei Scripturi.

Sofronie a stat 20 de ani la Mănăstirea lui Teodosie din Ierusalim, sub călăuzirea sufletească a marelui monah Ioan Moscu.  Sfântul Sofronie a vizitat în anul 633 mănăstirile din Egipt, Asia, Cipru şi Italia împreună cu Ioan. În anul 634 a ajuns patriarh al Ierusalimului. El a alcătuit o Antologie cu 600 de texte din Părinţii Bisericii, pentru apărarea învăţăturii ortodoxe despre cele două voinţe ale Mântuitorului Iisus Hristos. Lucrarea nu a fost păstrată. Sfântul Sofronie a murit în anul 638, la scurt timp după cucerirea Ierusalimului de către arabi.

După calendarul bisericesc pe stil vechi, la 11 martie este pomenit preacuviosul părinte Porfiriu, episcopul Gazei. El se trăgea din cetatea Tesalonic şi era fiu de părinţi aleşi şi bogaţi. Deci, pornind din patria lui, s-a dus în Egipt şi mergând acolo într-un schit, a îmbrăcat cinul monahal, iar după cinci ani, s-a dus la Ierusalim, luminând pe mulţi cu cuvântul său. Pentru aceasta Porfiriu a fost hirotonit preot de Pravliu, patriarhul Ierusalimului, după care, mai târziu, a fost hirotonit episcop al Gazei de Ioan, episcopul Cezareii Palestinei, împreună cu alţi episcopi. Acolo a întărit pe credincioşi şi a întors pe mulţi la dumnezeiasca cunoştinţă. Văzând el că creştinii, eparhioţii săi, erau nedreptăţiţi de către stăpânitorii Gazei, care erau închinători la idoli şi eretici, s-a dus la Constantinopol şi, aflând pe sfântul Ioan Gură de Aur, care era atunci patriarh, şi spunându-i nevoia care l-a adus acolo, a fost dat de acesta în seama lui Amantiu Cubicularul.

Şi acesta spunând cele ce a aflat de la el împărătesei, aceasta l-a primit cu bucurie şi a spus şi împăratului de venirea preacuviosului şi de proorocirea ce a făcut sfântul pentru pruncul lor ce avea să se nască. Iar împăratul, mirându-se de aceasta, a mulţumit după cum se cuvine lui Dumnezeu. După aceea împărăteasa a născut pe Teodosie cel Tânăr. Şi chemând pe sfântul Porfiriu, acesta a binecuvântat pruncul şi împărăteasa a făgăduit să facă tot lucrul după voia lui. Pentru care a rugat pe împărat, iar împăratul încă a făgăduit şi el. Iar dacă a citit câte cerea preacuviosul, s-a mâhnit zicând: nu este cu putinţă să fie izgoniţi slujitorii idolilor şi ereticii, din pricina multului folos şi ajutor pe care îl aduc. Atunci, împărăteasa a zis către împărat: adevărat, greu lucru este cererea aceasta, împărate, dar şi mai grea este respingerea ei. După aceea a fost înduplecat şi împăratul să împlinească cele cerute. Şi a trimis cărţi, poruncind să fie goniţi din Gaza ereticii şi slujitorii la idoli. Iar fericitul Porfiriu a luat de la împărăteasă două sute de monede de aur ca să zidească biserică şi două sute monede simple de cheltuială, şi sosind în eparhia lui, a sfărâmat toate celelalte altare idoleşti şi a gonit pe ereticii. Iar altarul lui Marnis arzându-l, a făcut acolo biserică, după forma ce i-a hotărât împărăteasa Eudoxia. Luminând după aceea înainte şi vieţuind cu cinste în aceeaşi eparhie şi făcând multe minuni, după douăzeci şi patru de ani, unsprezece luni şi opt zile, s-a mutat către Domnul.

După cum atestă calendarul popular, de obicei, în această zi starea vremii este variabilă şi după ea se poate presupune cum vor fi primăvara şi vara. Dacă vrăbiile se adună în stoluri, primăvara va fi caldă. Dacă pe cer stelele lucesc mai puternic, vara va fi cu arşiţă. De începe să ningă, vara va fi ploioasă. Dacă dimineaţa e ceaţă, se aşteaptă vreme rea.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий