Pe fațada Liceului nr.1 din Noua Suliță, în Duminica Mare, au fost inaugurate patru plăci comemorative, consacrate eroicilor apărători ai Ucrainei – Iuri Luzianov, Valentin Ciupac, Serghei Godniuc și Bogdan Pulberg. Ei toți au fost absolvenți ai acestei instituții de învățământ. Au venit să-i comemoreze pe eroii nouăsulițeni rudele și prietenii lor, reprezentanții puterii și opiniei publice, profesori și elevi. Dreptul de a dezveli plăcile de granit cu chipurile apărătorilor veșnic tineri li s-a acordat membrilor familiilor lor. Printr-un minut de reculegere a fost cinstită memoria celor căzuți în luptele pentru independența Ucrainei.
„De fiecare dată, privind aceste plăci comemorative, în conștiința copiilor se va întipări prețul cu care au fost câștigate libertatea, independența și pacea noastră. În viitor clopoțelul școlar – la început și la sfârșit de an de învățământ – va răsuna aici, ca și în întreaga țară, și datorită acestor eroi – Iuri, Valentin, Serghei și Bogdan, care și-au jertfit viața pentru binele nostru. Amintirea despre ei va trăi veșnic și se va transmite de la o generație la alta”, a menționat primarul ad-interim al CT Noua Suliță, Serghei Arsenii.
Și-a împărtășit amintirile despre fiul-erou, Valentin Ciupac, mama sa, Minodora Ciupac, profesoară, scrie site-ul CT Noua Suliță.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com