Atenție, pericol de meningită! Boala periculoasă care te poate ucide în 24 de ore

Screenshot_1

Medicii bat alarma. În regiunea Transcarpatia meningita a ucis o fetiță de 8 ani. Un alt copil infectat este internat în stare gravă la spital, secția de terapie intensivă. În plus, alte 10 persoane cu suspiciune de meningită se află sub supravegherea medicilor. Departamentul de sănătate din Transcarpatia susține că situația cu privire la incidența infecției cu meningococ în zonă este stabilă și controlată. Pentru a evita răspândirea infecției în perioada 3-7 septembrie în instituțiile de învățământ a fost introdusă carantina. În 2017 în Ucraina au fost înregistrate 27 de cazuri de meningită la copii cu vârsta sub 17 ani. Boala a ucis trei copii de doi, trei și cinci ani.

Medicii trag un semnal de alarmă, susținând că meningita se manifestă în special la copii sau la adulții tineri, dar ea poate afecta și persoanele mai în vârstă. Meningita acționează oricum asupra persoanelor cu un sistem imunitar scăzut. Specialiștii au ajuns la concluzia că există mai multe tipuri de meningită, în funcție de ceea ce o provoacă.

Meningita virală este cea mai răspândită. Potrivit statisticilor, aproximativ 80% dintre copii riscă să facă acest tip de meningită. Afecţiunea se ia prin mâncare, apă sau prin atingerea unor obiecte contaminate. Copiii mici sunt cei mai expuși, mai ales cei care se află în colectivitate. În cazul în care nu este tratată, meningita poate să provoace afecțiuni ireversibile ale creierului și poate produce decesul unei persoane în 24 de ore. Deoarece simptomele sale sunt asemănătoare unei gripe, meningita poate evolua foarte rapid fără ca pacientul să se alarmeze. Este important totuși, ca în cazul în care simptomele asociate răcelii sunt însoțite și de vărsături sau dureri de cap, pacientul să se prezinte de urgență la medic.

Добавить комментарий