Bugetul regional a fost adoptat

Deputaţii bucovineni au adoptat Bugetul pe anul 2015. Decizia în cauză a fost adoptată în unanimitate de cei 76 de deputaţi prezenţi în sală.
Acesta constituie 2 miliarde 281 milioane grivne. Bugetul pe anul curent a constituit o surpriză plăcută pentru experţii locali, care se aşteptau că va fi cu mult mai mic. Astfel, pentru domeniul sănătăţii bugetul prevede 417 milioane, dintre care 5,3 milioane vor fi utilizate la procurarea de echipament medical şi reparaţia aşezămintelor medicale. Pentru învăţământ sunt prevăzute 310 milioane grivne, iar pentru protecţia socială a populaţiei – 1 milion 560 mii grivne. Potrivit spuselor Elizavetei Puşko-Ţybuleak, directorul Departamentului de Finanţe din cadrul ARS, angajaţii din sfera socială vor fi asiguraţi cu salarii în acest an. Salariile vor cunoaşte o majorare la sfârşitul lui 2015. Din cele 2.500 de consilii săteşti înregistrate în regiunea noastră doar 14 pot să-şi acopere de sine stătător cheltuielile necesare. Restul necesită finanţare de buget, a mai adăugat Elizaveta Puşko-Ţybuleak.

Добавить комментарий