Câteva nestemate din comorile bunicilor

18238869_1386856951380650_7177117770340124669_o

Românii de când se ştiu sunt înfrăţiţi cu cântecul şi jocul, pe care le mânuiesc cu multă dibăcie şi înţelegere. Omul de la ţară vede în şezători un bun prilej de a mai pune câte ceva la cale, a face un lucru, dar şi de a se odihni, a se recrea, de a mai schimba o vorbă cu oamenii. Săptămâna trecută, la Gimnaziul nr. 6 din Cernăuţi, fosta Şcoală medie nr. 29, înfiinţată din iniţiativa şi prin străduinţa fostului director Mihai Jar, adevărat român şi patriot al neamului, care din 10 aprilie a.c. poartă numele domnitorului Moldovei Alexandru cel Bun, a avut loc o amplă activitate artistică, întitulată: „Din comorile bunicilor”.

Elevii clasei a IlI-a, conduşi de doamna profesoară Valentina Grişco, s-au întâlnit într-o şezătoare, la care au participat şi părinţii acestora împreună cu care au recitat poezii, au dansat, dar au şi „muncit”: unii au cusut, alţii au împletit sau au depănat lână, iar alţii au desfăcut porumb. Interpretând rând pe rând mai multe secvenţe şi roluri din diferite scenete hazlii, copiii şi părinţii — costumaţi frumos în port popular, s-au dovedit a fi nu doar foarte bine pregătiţi, ci şi real talentaţi, emoţiile fiind transformate în creaţie artistică. Nu au lipsit nici dansurile tradiţionale româneşti, completând o şezătoare populară veritabilă, aşa cum rar mai întâlnim în zilele noastre.

18237982_1386856954713983_705672829009224556_o

În prealabil, sala de festivităţi a Gimnaziului „Alexandru cel Bun” a fost transformată, prin aportul câtorva mămici inimoase, într-o odaie ţărănească. „Prin această activitate am încercat să le deschid interesul elevilor noştri pentru ceea ce înseamnă tradiţia populară românească şi ca să nu uităm cine suntem în esenţa noastră”, a precizat profesoara Valentina Grişco, organizatoarea evenimentului. Alături de profesori, părinţi, elevi şi bunicii acestora la şezătoare a fost prezent şi directorul acestei instituţii de învăţământ cu limbă română de predare, domnul Ion Ignat, care are cu ce se mândri, deoarece a crescut brusc contingentul de elevi. „Avem două clase I după o întrerupere de circa 13 ani. în afară de aceasta, circa 10 profesori care fac parte din colectivul nostru lucrează asupra programelor de învăţământ la limba şi literatura ucraineană pentru şcolile cu limba română de predare, la limba şi literatura română, la istorie şi ciclul primar, ceea ce ne demonstrează că avem cadre didactice calificate şi ne face şi o reclamă pozitivă în mediul şcolilor de cultură generală. Doresc să menţionez şi despre colaborarea Gimnaziului nostru, împreună cu Gimnaziul „Ion Neculce” din Boian, în cadrul programului de instruire bilingvă şi multilingvă, susţinut de către Ministerul învăţământului şi Ştiinţei al Ucrainei împreună cu Institutul Păcii „Patrir” din Cluj Napoca. În acest program simt incluse mai multe şcoli naţionale din Ucraina, printre care cele din regiunea Cernăuţi, regiunea Transcarpatia şi Odesa. Recent am revenit de la Kiev unde am prezentat programul de activitate în acest an de învăţământ, în cadrul cărui a participat şi doamna Lilia Grynevyci, ministrul învăţământului şi Ştiinţei al Ucrainei, şefi de departament, reprezentanţi şi consultanţi ştiinţifici din mai multe ţări europene aşa ca: Olanda, Germania, Anglia, Estonia, Georgia şi România, unde a fost apreciată destul de rezultativ munca noastră”, a precizat directorul gimnaziului „Alexandru cel Bun”, domnul Ion Ignat.

Părinţii elevilor i-au servit pe cei prezenţi cu plăcinte, biscuiţi şi dulciuri pentru a conferi întâlnirii un aer cât mai autentic tradiţional. Oaspeţii au avut ocazia să simtă şi să retrăiască frumoase amintiri din vremurile de altă­ dată, când pe toată durata iernii, seară de seară, erau prezenţi alături de harnicele femei de la sate la şezători. Merită felicitări şi aprecieri atât elevii clasei a IlI-a, cât şi diriguita lor, doamna Valentina Grişco, care i-a îndrumat şi i-a susţinut la pregătirea acestui frumos dar de primăvară.

Vasile CARLAȘCIUC

Foto: Mihai Grosu

18238086_1386856741380671_4267604112090098325_o

Добавить комментарий