Creștinii cernăuţeni au sfințit ramuri de salcie la biserică

bfdnhj

După Sâmbăta lui Lazar și comemorarea morților, credincioșii bucovinei au venit la biserici cu brațele încărcate ramuri primăvăratice de salcie, pentru a sărbători cum se cuvine Duminica Floriilor — Intrarea Domnului în Ierusalim.

Sfânta Liturghie de Florii a fost oficiată cu solemnitatea cuvenită de slujitorii domnului şi la Catedrala Ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” de pe Piaţa Integrității, în mijlocul mulțimilor de creștini care și-au împodobit lăcaşele, icoanele şi sufletele cu frumusețea florilor de primăvară. Mâţişorii de salcie sfințiți în biserici au fost dăruiți credincioșilor, după liturghie, pentru a fi duși acasă și așezați după icoane, fiind ocrotitori în momente de primejdie.

Fiind ultima duminică din Postul Mare, sărbătorea Floriilor deschide calea spre răstimpul de trăire al evenimentelor cristice din Săptămâna Patimilor, când se vă recapitula, şi în acest an, nașterea creștinismului prin jertfa pe cruce și Învierea mântuitoare a Domnului Hristos.

Foto: che.tvoemisto.tv

ytgvrf nuybtgvrf nhbgvfgcd mynrtbev mnjhbgvfc mkjnhb jnhugyf cdklsmvk

Добавить комментарий