Hassan Rouhani şi-a cerut iertare în numele Iranului pentru doborârea avionului ucrainean

January 10, 2020, Winnipeg, mb, Canada: Ayda Mohammadian speaks about her boyfriend Amir Hossein Ghorbani (21) at the University of Manitoba for a vigil organized by the University of Manitoba Iranian Students Association (UMISA) for the Winnipeg victims killed in a plane crash in Iran in Winnipeg Friday, January 10, 2020., Image: 492083063, License: Rights-managed, Restrictions: * Canada and U.S. RIGHTS OUT *, Model Release: no, Credit line: John Woods / Zuma Press / Profimedia

Preşedintele iranian Hassan Rouhani l-a sunat pe Volodimir Zelenski pentru a discuta doborârea avionului ucrainean, liderul iranian cerându-şi iertare în numele ţării, a transmis Administraţia Prezidențială din Ucraina.

Rouhani a oferit condoleanţe poporului ucrainean dar şi familiilor victimelor.

„Rouhani şi-a cerut scuze în numele Iranului pentru tragedia care a curmat vieţile a 176 de oameni. De asemenea, liderul republicii islamice a recunoscut că tragedia a fost cauzată de acţiuni eronate a forţelor militare iraniene”, a mai transmis comunicatul.

Teheran a mai jurat să ofere „orice asistenţă necesară” experţilor ucraineni care anchetează cazul şi a promis să îi aducă în faţa instanţei pe toţi cei responsabili. Zelenski a salutat recunoaşterea vinei de către Iran şi a declarat că acest pas deschide calea unei investigaţii „fără alte întârzieri”.

Preşedintele ucrainean a mai spus că se aşteaptă ca Iranul să „coopereze pe deplin” cu Ucraina „conform legilor internaţionale”.

Zelenski a adăugat că trupurile neînsufleţite ale echipajului de bord trebuie să fie aduse în Ucraina „cât mai curând” şi a spus că aceasă chestiune este de o „importanţă maximă”. El a precizat că Ministerul de Externe ucrainean va trimite un document Iranului în care va detalia paşii legali următori pentru a rezolva chestiunea între cele două state, inclusiv partea legată de compensaţii.

Rouhani a discutat telefonic şi cu premierul Canadei Justin Trudeau şi i-a promis că va continua anchetarea tragediei, potrivit agenţiei iraniene IRNA. Cei doi lideri au fost de acord că cele două ţări trebuie să coopereze pentru clarificarea circumstanţelor producerii catastrofei.

Între timp, Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei îndeamnă companiile aeriene europene să evite deocamdată spaţiul aerian iranian. Sfatul urmează o recomandare anterioara privind interzicerea zborurilor deasupra Iranului, la o altitudine mai joasă de 7.62 de kilometri, a companiilor aeriene din Europa.

Добавить комментарий