În şcolile româneşti din regiunea Cernăuți a fost amânată cu un an mărirea numărului de lecții în limba ucraineană

13 08 F 5

Potrivit Legii educației adoptate în 2017, începând cu 1 septembrie anul curent, elevii din clasa a cincea urmau să studieze 20 la sută din obiecte  în limba de stat. Este vorba de trei obiecte. Din cauza invaziei la scară largă a Rusiei, acest proces a fost amânat, a comunicat într-un interviu pentru Audiovizualul public regional,  Minu Pavalachi, șeful Secţiei de învăţământ a Comunităţii Teritoriale Herţa. Potrivit lui, elevii din școala primară învață limba de stat ca materie principală. Începând cu clasa a cincea, numărul disciplinelor predate  în limba ucraineană se va mări. Conform legii, de la 1 septembrie, numărul de ore de predare în limba ucraineană ar trebui să fie de 20 la sută și să crească treptat în următoarele clase.

„Agresiunea militară nu ne-a permis să implementăm treptat trecerea la limba de stat aşa cum era prevăzut.  Au existat, de asemenea, solicitări de amânare din partea părinților elevilor, care se află în străinătate din cauza războiului și au nevoie de timp pentru a se pregăti mai bine  pentru asemenea treceri”, a accentuat domnul Pavalachi. „În comunitatea noastră toți profesorii care predau în limba română cunosc ucraineana. Aceștia au frecventat  cursuri de perfecționare în limba de stat. Dar, conform legii, era necesar să parcurgem toate etapele pentru tranziție și, deoarece acestea nu erau finalizate, s-a luat decizia respectivă”, a explicat şeful Secţiei de învăţământ a CT Herţa, Minu Pavalachi.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий