Încă o dată despre cărți în limba română la Cernăuți

Screenshot_4

Materialul are un caracter informativ și mulțumim pe această cale domnului Vasile Carlașciuc pentru posibilitatea de a continua discuția referitoare la disponibilitatea de carte în limba română la Cernăuți și nu numai, dar și de a face publicitate activității Bibliotecii „Glasul Bucovinei”, care se află în structura Editurii „Alexandru cel Bun”. Noi nu suntem o instituție bugetară și funcționăm pe bază de voluntariat. Ca director al Editurii și custode al bibliotecii, permiteți-mi să le mulțumesc și pe această cale colaboratorilor mei: Marin Gherman, doctor în politologie; Vladimir Acatrini, istoric, și Nadinei Olaru-Cioban, jurnalistă. Proiectul este susținut de Ministerul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni și Consulatul General al României la Cernăuți.

În numărul 43 al ziarului „Libertatea Cuvântului”, chiar în prima pagină, doamna Tatiana Mikitiuk, şefă de secţie şi conducătoarea Centrului „Fereastră spre America”, se plânge că la Cernăuți, în special la Biblioteca regională „M. Ivasiuk”, sunt puține cărți în limba română (aproximativ – 5.300 de exemplare) și nu sunt manuale de limba română, care sunt căutate mai ales de către cititorii care doresc să înveţe limba română, fapt pentru care am hotărât să lansăm informația ce urmează, căci nici domnia sa, persoană oficială ce se află la conducerea bibliotecii respective, instituție bugetară, cu spații susținute oficial de autoritățile ucrainene, nu o cunoaşte. Ce să-i faci? Informația despre cartea românească nu prea circulă la noi.

Editura „Alexandru cel Bun” are în structura sa și Biblioteca „Glasul Bucovinei”. Noi avem cărți de literatură, istorie, istoria Bucovinei, inclusiv și manuale de limba și literatura română ale diferitor edituri, inclusiv și manuale de limba română pentru începători. Se predau aici și lecții de limba română pentru începători, iar cursanții primesc adăugător și textul lecției respective, îi dăm posibilitatea să- și înscrie lecția pe casetofon ori pe mobil. Pentru scriitori, ziariști, profesori și studenți, pentru toți doritorii de a afla noutățile literare avem colecțiile de ziare și reviste precum: „Bucovina literară” „România literară”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”; reviste de istorie: „Magazin istoric”, „Historia”; „Glasul Bucovinei” (ICR București, cu redacția la Cernăuți, deci ușor de contactat, menționăm, de asemenea, că revista poate fi procurată gratuit la biblioteca noastră, este difuzată prin poștă gratuit și se află în bibliotecile școlare și sătești); revistele Mănăstirii Putna în care sunt reflectate materialele colocviilor anuale, ce se desfășoară aici: „Analele Putnei”, „Caietele Putnei”, „Cuvânt către tineri” „Biserica din inima copilului”; reviste științifice: „Analele Bucovinei” (editată de Institutul Academiei Române „Bucovina” din Rădăuți). Acestea, într-adevăr, nu pot fi găsite la alte biblioteci din Cernăuți.

Recent am inaugurat pe internet site-ul: www.bibliotecacernăuti.com (Glasul Bucovinei, Editura „Alexandru cel Bun” SRL), în care cititorul poate afla informația despre cărțile care sunt disponibile la biblioteca noastră. Suntem de abia la început, așa că această informație sporește în fiecare zi. Putem fi contactați și la telefoanele: 00338 0990731246 (Alexandrina Cernov); 0038 0660943108 (Marin Gherman); 0038 0958715681 (Vladimir Acatrini).

Biblioteca „Glasul Bucovinei” a Editurii „Alexandru cel Bun” are ca scop deservirea cititorilor (a elevilor, studenţilor, profesorilor, ziariştilor, a scriitorilor) cu cărţi, reviste şi ziare, în primul rând, cu cele de specialitate. În cadrul Bibliotecii se organizează întâlniri cernăuţene, cu personalităţi importante din România, Republica Moldova şi Ucraina, lansări de carte etc. În momentul de faţă biblioteca își propune să treacă prin faza unei modernizări necesare. Există posibilitatea consultării online. Ne propunem să digitalizăm o parte din cărțile noastre, pentru a fi mai aproape de tânăra generaţie, care accesează mai des pagini pe Internet. Experţii din rândul comunităţii româneşti din Ucraina cunosc problemele şi obstacolele cu care se confruntă etnicii români, una din aceste probleme, fiind lipsa posibilităţii de achiziţie de carte în limba română, lipsa unei biblioteci cu cărţi în limba română. Biblioteca îşi propune acoperirea acestei necesităţi prin apariţia online. Suntem în acelaşi timp disponibili de a dona dubletele de carte românească şi bibliotecii regionale din Cernăuţi, care dispune de un spaţiu mai generos şi de mai mulţi salariaţi, precum şi altor biblioteci din regiune. Aşteptăm solicitările lor.

Anunţăm că din cauza unor împrejurări neprevăzute de noi, ne-am schimbat adresa: str. Steiberg, nr 21, ap. 3, codul de la uşă este 16. Ne găsiţi aici între orele 13.00 – 20.00. Strada se află în central oraşului, lângă Piaţa Teatrală.

Contactaţi şi consultanţii științifici ai bibliotecii pe email: alex_cernoff@yahoo.com; acatrinivl@ukr.net; maringherman2014 @gmail.com

dr. Alexandrina CERNOV, membru de onoare al Academiei Române

Добавить комментарий