Încă un punct comun moldo-ucrainian de trecere a frontierei, pus în funcțiune

images_cms-image-000051924

Toate categoriile de vehicule pot traversa, din 5 februarie curent, punctul comun moldo-ucrainean de trecere a frontierei Palanca, al șaselea punct de control comun la hotarul dintre Ucraina și Republica Moldova.

Condiția de traversare a acestul punct de trecere este ca vehiculele să nu transporte produse alcoolice, din tutun și mărfuri supuse controlului veterinar și fito-sanitar.

Până acum, circulația era permisă doar pentru vehiculele cu masa de până la 3,5 tone și o capacitate de până la 22 de locuri.

Punctul comun de trecere a frontierei moldo-ucrainene a fost inaugurat la 28 decembrie 2018, în prezența premierului Pavel Filip și a președintelui Ucrainei, Petro Poroşenko.

Postul de la Palanca a fost construit în cadrul unui proiect implementat de PNUD Moldova, în valoare de 6,18 milioane de euro, dintre care 4,5 milioane au fost alocate de Uniunea Europeană, iar 1,68 de milioane de euro au fost contribuția Guvernului Republicii Moldova.

Actualmente, controlul comun moldo-ucrainean este aplicat în șase puncte de trecere a frontierei de stat: „Criva-Mamaliga”, „Larga-Kelmențî”, „Briceni-Rossoșanî”, „Giurgiulești-Reni”, „Cuciurgan-Pervomaisc” și „Palanca-Maiaki-Udobnoe”, notează Ziarul Național.

Добавить комментарий