Întâlnire cu Marea Poezie…

5 06 F 3

În preajma Duminicii Mari, distinsul poet Arcadie Suceveanu a adus la Cernăuți  spiritul Poeziei Mari. Deseori, slăvitul nostru bucovinean vine de la Chișinău la Cernăuți și în Sucevenii săi dragi în timpul importantelor sărbători creștine. Vine să-și vadă rudele, să se întâlnească și să inspire prin cuvântul său, nu numai poetic, intelectualitatea de creație românească din ținutul nostru. Vine să privească din nou la casa părintească, unde s-a oprit timpul și unde s-a simțit cândva, în copilărie, fericit…

De data aceasta poetul Arcadie Suceveanu a venit pe câteva zile, iar consătenii i-au pregătit o adevărată sărbătoare la școala din localitate, care urmează să aibă loc la 6 iunie. Dar primul popas a fost la Cernăuți. La 3 iunie, în cadrul „Caravanei Culturale”, la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” a avut loc o întâlnire literară cu poetul Arcadie Suceveanu. A fost o lansare repetată a volumului „Arcadie Suceveanu. Opera poetică”, editat la finele anului trecut cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, proiectul fiind realizat de Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”. Criticul literar Ștefan Hostiuc, care a îngrijit această ediție, a vorbit tangențial și despre un alt volum –  „Sfârșit și început de lume într-un ducat habsburgic” de Ovid Țopa, inclus în acest proiect. În anul curent, potrivit lui Ștefan Hostiuc, cu aceiași susținere este planificată scoaterea de sub tipar a încă patru volume, unul dintre ele conținând opera poetului-martir Ilie Motrescu, iar altul – sonete de Nicolae Șapcă.

5 06 F 6

La această întâlnire literară au fost prezenți Consulul General al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, șefa Catedrei de Filologie Română și Clasică al Universității din Cernăuți, doctor Cristina Paladean, director al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, istoricul literar, doctor Dumitru Apetri  din Chișinău , poeții Doina Bojescu, Vasile Bâcu, Nicolae Șapcă, Gheorghe Ungureanu, Ilie Tomiuc, Vitalie Zâgrea, scriitorul Dragoș Olaru,  rapsodul popular Nicolae Mintencu.

5 06 F 7

Poetul Arcadie Suceveanu și-a amintit și a vorbit cu mare durere despre prietenii săi plecați la cele veșnice  – Vasile Tărâțeanu și Ilie Tudor Zegrea, care au contribuții deosebite la dezvoltarea scrisului artistic românesc din nordul Bucovinei. Apoi a citit câteva poeme despre regretata sa mamă. Bunul său cunoscut încă din anii studenției la Universitatea cernăuțeană, Vasyl Tverdohlib, prezent la întâlnire, a tradus în limba ucraineană nouă poezii de Arcadie Suceveanu, inclusiv poemul despre mama sa, care a fost aplaudat de participanții la întrunire. În final, poetul Arcadie Suceveanu i-a încurajat pe tinerii literați cernăuțeni să pășească cu mai mare încredere pe calea spre perfecționarea cuvântului, așternut de ei pe hârtie.

5 06 F 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

Добавить комментарий