Interpretul italian Al Bano: „Ucraina trebuie să-și ceară scuze”

al-bano-getty-1217

„Spun că eu aş atenta la securitatea naţională ucraineană, dar sper că glumim?” Interpretul italian, Al Bano, a comentat la postul radiofonic Radio2 decizia Ministerului de Cultură din Ucraina de a-l include pe „lista neagră”, deoarece ar putea reprezenta o ameninţare pentru siguranţa naţională.

Se pare că decizia a fost luată din cauza poziţiilor pro-ruse ale lui Albano Carrisi, care s-a demonstrat a fi un mare admirator al Rusiei şi al lui Putin pentru care a susţinut mai multe spectacole. Primul a avut loc în 1986, când Putin era şeful KGB:

„A trecut pe la hotel, m-a găsit numai pe mine, mi-a strâns mâna şi m-a felicitat. Acesta este cel mai strâns contact pe care l-am avut cu el”, le-a povestit Al Bano jurnaliştilor de la Corriere della Sera.

Cantautorul italian a mai avut alte 3 spectacole în faţa lui Putin şi după fiecare concert urma o petrecere, o strângere de mână „prezidenţială” şi atât, transmite rador.ro.

Acum însă, celebrul cântăreț, originar din Cellino San Marco, doreşte o explicaţie a excluderii sale din Ucraina, pentru că „eu nu am făcut nimic împotriva niciunei națiuni, cu atât mai puţin împotriva Ucrainei. Am cântat şi pentru președintele lor și nu pot înțelege de unde porneşte această decizie”.

Se pare că totul ar depinde de aprecierea pe care Al Bano o are faţă de Putin, sentiment pe care cântărețul nu-l neagă, însă explică: „Dacă mi se pune o întrebare am dreptul să răspund ceea ce gândesc. Dar asta nu înseamnă că sunt împotriva Ucrainei”.

Chiar dacă până acum nu a reuşit să vorbească cu nimeni, Al Bano este hotărât să înţeleagă ce anume s-a întâmplat, deoarece: „N-am spus un singur cuvânt împotriva Ucrainei. În plus aștept şi scuze. Eu mă consider un om al păcii”.

Добавить комментарий