Istoricul zilei: 9 octombrie

9 10 2021 IST 4

Anul 1890. A fost realizat primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, reuşit de francezul Clement Ader. Acesta  s-a ridicat  în aer şi a aterizat după un zbor de peste 50 de metri, cu 13 ani înainte de frații Wright, în anul 1903 . Nu există totuşi nici o dovadă că  aparatul sau era autopropulsat sau ca el l-a putut manevra singur.

Anul 1916. Trupele germano-bulgare ocupă  oraşul-port  românesc  Constanţa,  devastat de bombardamente şi pustiu. Autorităţile şi populaţia locala au fost  în prealabil evacuate.

Ceea ce îndeobşte se cunoaşte mai puţin este că ocuparea vechii cetăţi a Tomisului a reprezentat un episod tragic, soldaţii bulgari, în ciuda regulilor războiului şi a acordurilor internaţionale în vigoare atunci , privind teritoriile ocupate, populaţia civila şi prizonierii de război, s-au dedat la acte de cruzime. Constanta şi întreaga Dobroge aveau să rămână sub aceasta grea ocupaţie timp de doi ani, până la eliberarea sa de către trupele române la sfârşitul războiului.

Trupele germane si bulgare in Constanta

Anul 1918.  Apare la Cernăuţi primul număr al publicaţiei „Glasul Bucovinei”, întemeiat de Sextil Puşcariu, Vasile Bodnărescu, Alexandru Popovici şi Radu Sbiera, care înlocuia  publicația oficiala de limba germana „Czernowitzer Zeitung”.  Editor și redactor responsabil a fost Dionisie Bejan.

În primul număr al ziarului a fost publicat articolul „Ce vrem?”, semnat de 14 intelectuali bucovineni, care cuprindea aspirațiile tuturor românilor aflați sub dominația austriacă:

„Vrem să rămânem români pe pământul nostru strămoșesc și să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești. Nu vrem să cerșim de la nimeni drepturile care ni se cuvin”.

Cotidianul Glasul Bucovinei a fost editat de Partidul Democrat al Unirii din Bucovina în perioada 1918-1923.

9 10 2021 IST 6

Anul 1944. În timpul Conferinţei de  la Moscova,  primul ministru britanic W. Churchill a propus şi Stalin a acceptat, înţelegerea cu privire la împărţirea zonelor de influenţă în Balcani. România se va afla în sfera de interese sovietice. Relatarea lui Churchill privind acest incident este următoarea: Churchill a scris pe o bucată de hârtie (unii pomenesc de un şerveţel) propunerea ca sferele de influenţă să se împartă procentual după cum urmează: România –  Uniunea Sovietică ar trebui să aibă 90% influenţă, iar Marea Britanie 10%; Grecia –  Uniunea Sovietică ar trebui să aibă 10% influenţă, iar Marea Britanie 90%; Ungaria şi Iugoslavia – Uniunea Sovietică şi Marea Britanie ambele  cu 50%; Bulgaria –  Uniunea Sovietică cu 75% influenţă, iar Marea Britanie cu 25%. El a împins hârtia spre Stalin, care a bifat-o şi a dat-o înapoi lui Churchill.

„Oare nu este cinic să dispunem în această manieră de soarta a milioane de oameni? Hai să ardem hârtia”, ar fi spus Churchill. „Nu, păstraţi-o”,  ar fi răspuns Stalin. În cursul negocierilor din zilele următoare, la 10 şi 11 octombrie 1944, dintre Anthony Eden, ministrul de Externe al Marii Britanii, şi Viaceslav Molotov, comisarul poporului pentru Afacerile Străine al URSS, procentele propuse de Churchill au fost modificate în cazul Bulgariei şi al Ungariei, Uniunea Sovietică obţinând, în cele două ţări, o influenţă de 80%. În afara acestor două ţări nu au fost menţionate altele.

Anul 1975.  Omul de ştiinţă sovietic  şi dizidentul anticomunist,  Andrei Saharov, este distins cu Premiul Nobel pentru Pace.

9 10 2021 IST 7

La 9 octombrie este marcată Ziua mondială a poştei. Anume în ziua de  9 octombrie, anul  1874, a fost înfiinţată Uniunea Generală a Poştelor, devenită, în 1878, Uniunea Poştală Universală (din 1947 – instituţie specializată a ONU, cu sediul la Berna). În momentul de faţă membre a Uniunii Poştale Universale sunt 192  de ţări, inclusiv Ucraina, care a aderat la ea în 1947. Potrivit datelor ONU, în prezent în lume există circa 650 milioane de oficii poştale, unde sunt angajaţi 5,3 milioane de lucrători.

La 9 octombrie, pe stil vechi, creştinii ortodocşi din Ucraina îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol  şi Evanghelist Ioan Teologul.

9 10 2021 IST 8

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий