Justiția rusă a condamnat un ucrainean la 6 ani de închisoare pentru terorism

pavel_grib_sud

Justiţia rusă a condamnat vineri la şase ani de închisoare un ucrainean în vârstă de 20 de ani, acuzat că a vrut să organizeze un atentat în Rusia, la capătul unui proces denunţat de autoritățile ucrainene ca fiind aranjat.

Pavlo Grib a fost găsit vinovat de „complicitate la terorism” şi condamnat la şase ani de închisoare, a precizat Aliona Katkalo, purtătoare de cuvânt a tribunalului militar din Rostov-pe-Don care l-a condamnat.

Pavlo Grib, care suferă de ciroză la ficat şi de alte boli, a dispărut în 2017 când se afla în Belarus, unde s-a deplasat pentru a se întâlni cu un prieten care venea de la Soci, staţiune balneară din sudul Rusiei, conform familiei sale.

În cele din urmă i-a fost găsită urma într-un centru de detenţie provizorie din Rusia, iar autorităţile ucrainene au afirmat că tânărul a fost «răpit» în Belarus de serviciile speciale ruse.

Justiţia rusă l-a acuzat pe Pavlo Grib că a încercat să îşi convingă prietenul să organizeze un atentat cu bombă la Soci.

Tânărul neagă acuzaţiile şi intenţionează să intre în greva foamei, a precizat la sfârşitul procesului avocata sa, Marina Dubrovina.

Potrivit tatălui său, Pavlo Grib suferă de hipertensiune cauzată de ciroza sa la ficat şi are nevoie să urmeze un tratament medical.

„Dată fiind boala lui Pavlo, este o condamnate la moarte. El are nevoie de o operaţie de urgenţă sau va muri”, a afirmat Igor Grib.

Ministerul de Externe al Ucrainei a denunţat la rândul său «o încălcare flagrantă a drepturilor omului», acuzând Moscova că neagă «dreptul la un procesul echitabil» şi «dreptul la viaţă».

Uniunea Europeană a făcut apel la Rusia să îl elibereze pe tânăr, care, în opinia sa, este închis «fără o acuzaţie clară».

Добавить комментарий