Kiev – Chişinău: dialogul Preşedinţilor, reluat după câţiva ani de tăcere

12 01 2021 PRESEDINTELE

La 12 ianuarie șeful statului moldav, Maia Sandu, a efectuat la Kiev prima sa vizită oficială în străinătate, după învestirea în postul de Președinte al Republicii Moldova. Ea a fost primită de Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski. După negocieri, cei doi șefi de stat au semnat o declarație comună și Memorandumul privind dezvoltarea potențialului de transport și tranzit între Republica Moldova și Ucraina. Întâlnirile au fost închise pentru presă, însă toate evenimentele și declarațiile făcute în cadrul acestei vizite au fost mediatizate în regim online de către serviciile de presă ale celor doi Preşedinţi.

După ceremonia de semnare a documentelor bilaterale, Volodymyr Zelenski și Maia Sandu au făcut declarații pentru presă. Președintele Ucrainei a relevat că în anul 2021 va fi consolidată prietenia și parteneriatul dintre ambele state. Ucraina şi Republica Moldova au aceleași viziuni privind viitorul lor, ca membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene. Volodymyr Zelenski a menţionat chiar de la bun început că „Președintele Republicii Moldova susține suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și nu se teme să numească Peninsula Crimeea — teritoriu ucrainean”. Şeful statului ucrainean a informat-o pe Maia Sandu despre situația din Donbas și despre pașii efectuați de puterea ucraineană în ce priveşte reglementarea acestui conflict. Totodată interlocutorii au abordat și problema conflictului transnistrean, exprimându-şi viziunile privind reglementarea situație din Transnistria. În acest context, s-a accentuat la rolul important ce revine Ucrainei în formatul „5+2”, Poziția Ucrainei privind Transnistria rămâne neschimbată. „Susținem cu fermitate suveranitatea și integritatea Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale cunoscute în plan internațional. Împreună cu Maia Sandu am convenit să renovăm dialogul ucraineano-moldav la cel mai înalt nivel și să asigurăm eficiența lui. Astfel, am decis să creăm un Consiliu Prezidențial, în cadrul căruia vom forma strategia și vom coordona acțiunile noastre comune pentru a soluționa problemele actuale de pe ordinea de zi a relațiilor bilaterale. Ca sfere prioritare am ales energetica, infrastructura, transporturile și tranzitul. Intenționăm să construim un traseu direct între cele două capitale Chișinău și Kiev, să intensificăm lupta cu contrabanda la granițele noastre comune, mai ales în zona transnistreană. Avem multe proiecte ambițioase și în sfera energetică, vom acorda și în continuare o atenție sporită soluționării problemelor cu care se confruntă minoritatea moldavă în Ucraina și comunitatea ucraineană din Republica Moldova. Urmează să punem punctul pe „i” și în problemele bilaterale ce timp de câțiva ani au fost puse pe pauză, dar sunt în interesul statelor și popoarelor noastre. În final, am decis cu liderul moldav, Maia Sandu, să colaborăm în direcția integrării europene, pentru că țările noastre au poziții și viziuni aproape identice în acest sens, a conchis Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski.

Preşedintele Moldovei, Maia Sandu, la rândul său, a declarat: „Am convenit să aducem relațiile noastre la un alt nivel – cel de parteneriat strategic. Am convenit să continuăm discuțiile pe teme importante ce țin de agenda bilaterală, securitatea regională, cât și să intensificăm eforturile noastre comune în ceea ce privește integrarea europeană, inclusiv prin crearea unui Consiliu la nivel de Președinți, care să contribuie la identificarea soluțiilor rapide în beneficiul cetățenilor. Am decis să intensificăm eforturile pentru a asigura securitatea la frontieră, am declarat sprijinul reciproc pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și a Ucrainei în cadrul frontierelor recunoscute la nivel internațional, am stabilit să accelerăm acordul care ar permite cetățenilor ambelor state să traverseze frontiera doar în baza buletinului de identitate, am discutat despre necesitatea de a diversifica sursele de energie, am accentuat că aprovizionarea cu apă a localităților de pe ambele maluri ale râului Nistru este o prioritate comună, am analizat opțiunea dezvoltării infrastructurii rutiere pe traseul Chișinău-Soroca-Yampil-Kiev, care să asigure cea mai rapidă rută între capitalele statelor noastre. Avem multe probleme comune de soluționat și suntem siguri că întâlnirea de astăzi pune bazele unei cooperări strategice, pe termen lung, între statele noastre”.

Totodată, Maia Sandu l-a invitat pe Volodymyr Zelenski într-o vizită oficială la Chișinău.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com (potrivit comunicărilor serviciilor de presă ale Preşedinţilor ambelor ţări)

Добавить комментарий