„Libertatea Cuvântului”: ştafeta generaţiilor de Ziua Mondială a Poeziei

21 03 2021 POETI 1

Vasile LEVIŢCHI

MAI TÂRZIU CU O VIAŢĂ

Teama că întârzii vine târziu,

Nisip de aur clipele curg în risipă.

Plătită cu ani de zbucium pustiu

Întârzierea de-o clipă.

 

Graba că-ntârzii te prinde oricum

Ca o hienă domestică să te devore.

Deşeuri de viaţă zvârlite în drum

Preatârziile tale zile şi ore.

 

S-ar grăbi morţii la judecată –

Întârzie trâmbiţa ce-i va trezi.

Grăbită şi roata mereu inventată.

Sisif întârzie la schimbul de zi.

 

Îţi cântă norocul. Cântă, nu iartă…

N-a fost să fie… Vechiul refren.

La marea-ntâlnire cu biata soartă

Întârzii stupid, cum întârzii la tren.

 

O şansă momentul pornirii, supremul,

Să te prinzi de o bară, de-o scară…

 

Întârziere de-o viaţă la trenul ce

Nici n-o să plece vreodată din gară.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

 

Добавить комментарий