Militant înflăcărat pentru cauza românilor basarabeni

30 11 2020 LC IST 1

Istoricul zilei: 30 noiembrie

La 30 noiembrie 1811, la Miziurinţi  (în prezent localitate în regiunea Ternopil a Ucrainei) s-a născut scriitorul Alexandru Hâjdău, militant pentru cauza românilor basarabeni, membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866, tatăl scriitorului Bogdan Petriceicu Haşdeu.

Descendent din ilustra familie Petriceicu-Hâjdău din Moldova, Alexandru Hâjdău a studiat la Seminarul Teologic din Chişinău, apoi la Facultatea de drept a Universității din Harkiv. În 1830, în revista  „Vestnik Evropî” din Moscova sunt publicate primele scrieri filosofice ale lui Alexandru Hâjdău – „Despre calitatea Poeziei Divine” și „Despre scopul filosofiei”. În 1836 se căsătorește cu Elisaveta Dauksz și tot atunci este ales efor al școlilor din judeţul Hotin.  În  1838, la moşia lor din Cristineşti li se naște fiul Bogdan Petriceicu Haşdeu. La 24 iunie 1840 eforul Alexandru Hâjdău rostește un renumit discurs în fața absolvenților și personalului pedagogic de la școala județeană din Hotin – „Suvenire de cele trecute, idee de cele de față și arătare de cele viitoare ale Moldaviei”, tradus imediat în română de Constantin Stamati. Acest discurs a fost publicat mai târziu în „Lepturariul” lui Aron Pumnul şi, evident, l-a citit Mihai Eminescu. În  1842 Alexandru Hâjdău  este „obligat” să părăsească postul de efor al școlilor din ținutul Hotin și se angajează învățător de limba franceză și matematică la Gimnaziul de băieți din Viniţa. Tot atunci scrie studiul „Problema timpului nostru, care va fi tradus și publicat la Bucureşti abia în 1938.  În 1860 în „Foița de istorie și literatură” apare lucrarea sa „Notiță asupra operei lui Kantemir Voievod. În  1866 este ales membru fondator al Societății Filologice Române.

Alexandru Hâjdău a adus o contribuție importantă la unificarea principatelor române, în special prin discursurile din 1837 și 1840. Discursul din 1837, publicat în 1838 la Braşov  și în 1839 la Bucureşti, a fost piatră de temelie a unificării principatelor la 24 ianuarie 1859. Prin scrisoarea „Epistolă către români”, publicată la 2 ianuarie 1859,  Alexandru Hâjdău definește elementul cheie al „mesianismului românesc”, denumit și „școala basarabeană”, prin care dovedește participarea inteligentă (și de multe ori hotărâtoare, ca în 1918) a basarabenilor la actul de întregire a neamului românesc.

Cărturarul basarabean, Alexandru Hâjdău, şi-a adus aportul şi la editarea scrierilor filosofice ale lui Grigorii Skovoroda în Ucraina. El a cunoscut opera acestui scriitor şi filosof  ucrainean, fiind student la Universitatea din Harkiv.

Alexandru Hâjdău s-a stins din viaţă  la Cristineşti, la 9 noiembrie 1872. La şcoala locală este o sală-muzeu, consacrată ilustrei familii Hâjdău.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 30 11 2020 LC IST.130 11 2020 LC IST 3

Добавить комментарий