Muzicant cu narcotice reţinut la frontieră

shutterstock_171358868

Marijuană şi ciuperci, care conţineau substanţe psihotrope au fost confiscate de la un cetăţean al Letoniei la frontiera ucraineano-română. Bărbatul în vârstă de 30 de ani, care se deplasa în regim pietonal din România înspre Ucraina, a fost identificat de un câine de grănicer. „Artistul” (astfel el s-a prezentat colaboratorilor organelor de drept şi apărătorilor frontierei) le-a dat benevol grănicerilor un pachet cu substanţe narcotice, precizând că este vorba de marijuană. Atunci vameşii au luat decizia să facă o percheziţie mai amănunţită, în timpul căreia, în buzunarul respectivului cetăţean a fost găsit încă un pachet cu o substanţă de culoare verde cu greutatea de 0,75 grame. Despre acest caz a fost informată Direcţia Serviciului Securităţii al Ucrainei în regiunea Cernăuţi, direcţia de anchetă. Această infracţiune se pedepseşte conform articolului 305 al Codului Penal al Ucrainei.

Добавить комментарий