Orice ajutor bănesc pe timp de criză este binevenit

500x568

Timpul își are legile sale și statisticile arată că în Ucraina, în fiecare an trec la cele veșnice circa 200 de veterani ai celui de al Doilea război mondial. În preajma celei de a 71-a aniversări a Victoriei asupra nazismului în țara noastră erau în viață 597,5 mii de veterani ai războiului și 217,8 mii de membri ai familiilor celor care nu s-au întors de pe front. În satele bucovinene au rămas câte unu-doi participanți la război, doar cei care au fost mobilizați la vârsta de 18 ani în ultima perioadă a războiului, în prezent sunt în etate de 89 de ani. Rar cine se bucură de o astfel de longevitate.
Ca de obicei, cu ocazia Zilei Victoriei, Guvernul ucrainean prevede anumite plăți sociale pentru această categorie de cetățeni. Ajutorul anual de o singură dată urma să fie plătit veteranilor și persoanelor care au avut de suferit în cel de-al Doilea război mondial până la data de 5 mai curent. Aceste plăți au crescut cu 5 la sută faţă de anul 2015. Conform deciziei Guvernului, ajutorul bănesc anual este prevăzut pentru invalizii de război și pentru foștii deținuți minori ai taberelor de concentrare, care în momentul detenției nu aveau 14 ani împliniți, ai ghetourilor etc. Ajutorul acordat invalizilor de grupa I este de 2.975 grivne, pentru invalizii de grupa II el este de 2.600 grivne și pentru cei de grupa III – de 2.310 grivne. Participanții la lupte și minorii duși cu forța în locurile de privare a libertății au beneficiat de un ajutor de 920 grivne. Pentru membrii familiilor celor căzuți pe front au fost prevăzute câte 465 grivne, iar pentru persoanele care au merite deosebite în fața Patriei – 2.975 grivne.
Orice ajutor bănesc pe timp de criză este binevenit, mai ales acum, când statul este nevoit să satisfacă cerințele sociale ale participanților la actualul război, război pentru independența Ucrai­nei.

Добавить комментарий