Persoanele care citesc cărţi sunt mai empatice şi mai agreabile

citind_o_carte

Conform unui nou studiu, persoanele care citesc sunt mai deschise şi au o empatie mai mare, contrar unor opinii care consideră că cititul, mai ales cel intensiv, este apanajul persoanelor asociale, care vor să se izoleze de restul lumii.

Această tendinţă s-a observat mai ales la persoanele care citesc ficţiune. La studiul efectuat de cercetătorii de la Universitatea Kingston din Londra şi prezentat săptămâna trecută la conferinţa British Psychological Society au participat 123 de persoane care au fost chestionate cu privire la hobby-uri — dacă preferau sportul, TV-ul şi/sau cărţile, relatează descopera.ro.

De asemenea, au fost chestionaţi şi cu privire la tipul de literatură preferat. Apoi au fost testaţi pentru abilităţile interpersonale, unde cercetătorii i-au întrebat despre comportamentul lor în relaţie cu ceilalţi, altfel spus, savanţii au vrut să cunoască abilităţile empatice ale participanţilor.

Rezultatul a fost interesant. S-a descoperit că cei care citeau mai mult aveau un comportament social mai pozitiv şi o mai bună abilitate de a empatiza cu alţi indivizi, în timp ce persoanele care preferau televizorul nu au arătat un nivel ridicat de empatie şi erau mai predispuşi la un comportament asocial.

Acest studiu este susţinut şi de studii precedente care sugerau că expunerea la ficţiune este asociată cu un spectru de abilităţi empatice, deşi „nu toate formele de ficţiune sunt egale. Asocierile între acest abilităţi şi genul diverg”, relatează Rose Truner, autoarea studiului recent.

Persoanele care citesc ficţiune sunt cele mai empatice, conform studiului. Se sugerează că ficţiunea implică abilitatea de a te pune în locul altcuiva, ceea ce necesită şi duce la dezvoltarea abilităţilor empatice.

Добавить комментарий