În ziua de 5 decembrie a anului 63 î.e.n. Cicero ține ultimul său discurs îndreptat împotriva senatorului Lucius Sergius Catilina. Marcus Tullius Cicero (106-43 î.e.n.) a fost un filozof, politician, jurist, orator, teoretician politic, consul și constituționalist roman. El a jucat un rol important în perioada de sfârșit a Republicii romane. Activitatea sa literară și politico-socială s-a concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat drept un om universal, homo universalis. El a fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influență asupra literaturii latine și s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori.
La 5 decembrie 1492 navigatorul Cristofor Columb a ajuns pe insula Hispaniola, devenind astfel primul european care păşea pe acest tărâm. La sosirea pe insulă, mirat de asemănarea peisajelor cu cele din Spania, Columb a denumit insula La Española (Spaniola), denumire pe care a indicat-o pe prima hartă pe care a desenat-o. Această denumire a fost apoi latinizată în Hispaniola, având de-a lungul timpului diverse denumiri. În prezent, această insulă a Antilelor Mari, este împărţită între două ţări independente, Haiti, la vest (o treime din suprafaţa insulei) şi Republica Dominicană, la est (două treimi).
La 5 decembrie 1791 s-a stins din viaţă Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor, pianist, violonist și dirijor austriac. Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) este considerat unul din cei mai prodigioși și talentați creatori în domeniul muzicii clasice. În scurta sa viață, Wolfgang Amadeus Mozart a compus un număr enorm de opere muzicale, cele mai multe neegalate în frumusețe sau profunzime. Ultima sa creație, „Recviemul în re minor”, are numărul 626. Mozart a fost autorul a 41 de simfonii, a compus 27 concerte pentru pian și orchestră, 7 concerte pentru vioară și orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă și flaut, pentru corn și orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade. În domeniul muzicii de cameră sunt de menționat cele 6 cvartete pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară și pian, triouri pentru vioară, violoncel și pian, cvartete pentru instrumente de suflat etc. După cum l-a apreciat Richard Wagner, „geniul său excepțional îl situează mai presus de oricare maestru, în toate domeniile artei și în toate timpurile”.
La 5 decembrie 1864 a apărut în România, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, legea instrucțiunii, prima lege prin care învățământul era organizat în mod unitar și erau stabiliți anii de studiu: învățământul primar, de patru ani, gratuit și obligatoriu, cel secundar, de șapte ani și cel universitar, de trei ani. Documentul sancţiona cu amendă pe părinţii ai căror copii nu erau înscrişi sau care nu frecventau şcoala. Educația era gratuită pentru toţi copiii, indiferent de categoria socială din care făceau parte şi pentru ambele sexe. O altă prevedere importantă a legii era aceea a unei singure programe şcolare atât pentru învăţământul primar din mediul orăşenesc, cât şi pentru cel din mediul rural. De altfel, domnia lui A.I. Cuza a însemnat o dezvoltare deosebită a învățământului românesc: au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi (1860), care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti, în 1864.
La 5 decembrie 1974 a încetat din viaţă Zaharia Stancu, romancier, poet, publicist român, distins cu Premiul Herder în anul 1971. Zaharia Stancu s-a născut la 5 octombrie 1902. Este autorul operelor literare „Desculţ”, „Ce mult te-am iubit”, „Şatra”, „Poeme cu lună”, „Pădurea nebună”. A fost ales membru al Academiei Române. În perioada socialistă a condus Uniunea Scriitorilor din România.
După Revoluţia din 1989, odată cu prăbușirea sistemului comunist, Zaharia Stancu este eliminat treptat din programele școlare, apoi condamnat la o relativă uitare. Literatura de reală valoare scrisă de el trece în plan secund. În ultimul timp se observă un oarecare proces de reabilitare, care a fost început de câțiva literați, intelectuali și autori marcanți. Valeriu Râpeanu, de exemplu, remarcă: „Poet, prozator, ziarist, constructor și conducător de ziare și reviste ce și-au cucerit un loc în istoria presei și literaturii române, director mulți ani al Teatrului Național din București, președinte al Uniunii Scriitorilor, pe orice tărâm a fost prezent, Zaharia Stancu nu a fost un figurant, n-a îndeplinit o „sarcină”. Dimpotrivă, a fost un luptător fără cruțare, care se angaja cu toată ființa lui pentru promovarea adevăratei literaturi, a culturii românești și străine”.
Cunoscutul critic literar, Alex Ştefănescu, scria la începutul secolului al XXI-lea: „Poetul continuă să înregistreze frumusețea lumii înconjurătoare, dar o face știind bine că în curând nimic nu-i va mai aparține. El își vizitează pentru ultima dată planeta natală înainte de-a o părăsi. Există versuri în care poetul anunță că nu mai are mult de trăit – pe un ton firesc și tocmai de aceea tulburător: „Acum sunt un om în amurg,/ Ora amiezii a fost dulce, dulce./ În cuibul ei din fulgi de zăpadă/ Luna s-a dus să se culce”. Dar și mai impresionante sunt poemele în care nu ni se spune nimic despre apropierea morții și care ne transmit totuși sentimentul ireparabilului, prin strania detașare cu care poetul trece în revistă frumusețile lumii. Se simte că o face pentru ultima oară: „Pământul ne poartă pe umăr./ Ce ușori suntem!… Libelule./ Albinele harnice sunt sătule,/ Stupii de zumzet n-apuc să-i mai număr./ Plouă peste noi dimineața/ Ploaie de lumină, limpede, calmă”. Poezia din poezia lui Zaharia Stancu (ca și poezia din proza sa), așa ușoară și volatilă cum este (ca „mireasma castanilor”) reprezintă centrul de greutate al întregii lui opere”.
Nicolae Manolescu afirmă că „Zaharia Stancu ar merita o relectură fără prejudecăți. Mă voi referi deocamdată la romanele sale de tinerețe, ignorate de critica interbelică si postbelică, abia menţionate la bibliografie”.
În anul 2017 la Editura Academiei Române a apărut volumul Zaharia Stancu „O sută şi una de poezii”. Răzvan Voncu semnalează în „România literară”: „Stancu, cu siguranță, nu este un autor de trecut cu vederea și nu putem decât regreta faptul că, între imnografii care-i cântau osanale în anii în care a condus breasla noastră, nu s-a aflat nici un critic adevărat, capabil să îi consacre o monografie”.
Unele lucrări literare de Zaharia Stancu au fost traduse şi în limba ucraineană. Literatul bucovinean, Ivan Kuşniryk din s. Maliatinţi a tradus în ucraineană romanul lui Zaharia Stancu „Ce mult te-am iubit”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com