I-a rămas să trăiască nu mai mult de o lună… În 1917 preotul militar Alexei Mateevici, care la început a fost pe frontul din Galiția, apoi la Mărășești, s-a îmbolnăvit de tifos. Însă înainte de izbucnirea Primului război mondial a reușit să absolve Academia Teologică de la Kiev (Academia Movileană din Kiev), să se căsătorească cu Teodora Novițki (originară dintr-o localitate de sub Kiev), să activeze la Seminarul Teologic din Chișinău, unde a învățat la timpul său.
Scria versuri și se preocupa de traduceri din creația poeților ruși A. Tolstoi, A. Pușkin și M. Lermontov. Visa să scrie o operă – literară sau teologică – despre slăvitul său conațional Petru Movilă, mitropolit al Kievului.
La 17 iulie de acum foarte bolnav Alexei Mateevici termină poezia „Limba noastră”. Iar la 13 august 1917 el se stinge din viață la Spitalul din Chișinău.
La 27 martie se împlinesc 130 de ani de la nașterea lui Alexei Mateevici. Locul lui e printre cei mai eminenți absolvenți ai Academiei Movilene din Kiev. Dacă steaua sa nu s-ar fi stins atât de repede (el a trăit doar 29 de ani) ar fi fost unul dintre cei mai mari poeți români.
Poezia sa „Limba noastră” este nemuritoare. În 1994 ea a devenit Imnul Republicii Moldova. Chemarea poetului – „Înviați-vă doar graiul” – este mereu actuală, căci limba este codul genetic al națiunii și nu are însemnătate despre care limbă este vorba.