Porturile dunărene ucrainene au fost atacate din nou de ruși

23 08 F 5
Un ordinar atac rusesc asupra porturilor dunărene în noaptea de 23 august a dus la pierderea a 13.000 de tone de cereale și la deteriorarea infrastructurii portuare și a cerealelor, a comunicat Oleksandr Kubrakov, viceprim-ministru pentru Reconstrucția Ucrainei, ministrul Dezvoltării Comunităților, Teritoriilor și Infrastructurii. „Un ordinar atac rusesc asupra porturilor dunărene. 13 mii de tone de cereale au fost nimicite de Rusia ca urmare a atacului cu drone Shahed asupra portului Ismail. Mai multe terminale private de cereale, depozite și infrastructuri pentru marfă au fost avariate”, a declarat Kubrakov. „Produsele agricole erau destinate Egiptului și României”, a precizat vicepremierul. El a subliniat că Rusia țintește sistematic tancurile și depozitele de cereale pentru a opri exporturile agricole – acesta este al optulea atac de când Rusia s-a retras din acordul privind cerealele. În total, 270.000 de tone de cereale au fost distruse într-o lună de atacuri asupra porturilor. Numai noaptea trecută, capacitatea de export a portului Ismail a fost redusă cu 15 la sută, urmat de portul Reni și de 35.000 de tone de cereale nimicite acolo, a accentuat Kubrakov.
Potrivit lui, oprirea atacurilor Rusiei ar trebui să fie un obiectiv nu doar pentru Ucraina.
„Prevenirea unor distrugeri mai mari este o sarcină nu doar pentru Ucraina, ci și pentru întreaga lume. Sistemele puternice de apărare a porturilor noastre sunt cele care le pot zădărnici planurile. Ucraina luptă și lumea trebuie să lupte alături de noi”, a adăugat el.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий