Președintele Consiliului European, Charles Michel, a vizitat Borodianka, regiunea Kiev, eliberată de invadatori

20 04 2022 ИД

Împreună cu el, la Borodianka s-au aflat Ambasadorul UE în Ucraina, Matti Maasikas, și viceprim-ministrul pentru integrare europeană și euroatlantică, Olga Stefanişina. Șeful Consiliului European a declarat: „În Borodianka, la fel ca în Bucea și în multe alte orașe din Ucraina istoria nu va uita crimele de război care au fost comise. Nu poate exista pace fără dreptate”.

Pe 13 aprilie, Borodianka a fost vizitată de președinții Estoniei, Letoniei, Lituaniei și Poloniei. Președintele lituanian, Gitanas Nauseda, a declarat că crimele de război brutale comise de armata rusă nu vor rămâne nepedepsite.

Îngrozitoarele cadre de la Bucea, Gostomel și Irpen dezocupate au uimit întreaga lume și au provocat indignare firească în rândul liderilor tuturor țărilor civilizate. În teritoriile eliberate din regiunea Kiev au fost găsite morminte comune ale ucrainenilor omorâţi. Pe străzile din Irpen, Bucea și alte orașe zac cadavre împușcate în ceafă, cu mâinile legate la spate, și cadavre arse pe drumuri. Presa mondială și jurnaliștii ucraineni relatează despre atrocitățile soldaților ruși în aproape luna de ocupare a regiunii Kiev, în special despre violul minorilor, scrie „Dzerkalo tyjnia”.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий