Primarii de lA sate pot rămânea fără serviciu

1432028196_gromady (1)

1432028196_gromady (1)În cadrul reformei teritorial-administrative 28 de localităţi din preajma Cernăuţiului ar putea să devină parte componentă a oraşului. Subiectul a fost discutat în cadrul şedinţei grupului de lucru în vederea implementării legii Ucrainei „Cu privire la unirea benevolă a comunităţilor teritoriale”, la care a participat primarul Cernăuţiului, Oleksii Kaspruk, precum şi alţi 20 de primari din satele vizate.
Directorul Centrului regional de implementare a reformelor, Igor Babiuk, a menţionat că concepţia reformei prevede unirea localităţilor mai mici în jurul centrelor regionale şi raionale. La etapa actuală nu toate satele se grăbesc să se unească cu Cernăuţiul, pentru că legislaţia nu reglementează multe chestiuni legate de administrarea pământului. Unele sate mai înstărite nici n-au nevoie de astfel de schimbări, pentru că este pusă în joc propria independenţă. În cele din urmă, asocierea este posibilă numai cu acordul comunităților care urmează să se autodetermine în acest sens. Cu toate acestea, statul nu oferă alte alternative şi, începând cu anul următor, comunităţile teritoriale asociate vor primi mai mulţi bani de la buget.

Добавить комментарий