Reprezentantul lui Zelenskyi la Curtea Constituțională: Pentru limba rusă și limbile minorităților naționale este necesară o lege separată

ksu

Rada Supremă trebuie să adopte o lege separată care să reglementeze statutul limbii ruse și a altor limbi minoritare. Acest lucru a fost declarat de reprezentantul președintelui la Curtea Constituțională a Ucrainei, Fedir Venislavskyi, în cadrul examinării legii lingvistice. Potrivit acestuia, Legea „Privind asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat” se referă în mod exclusiv la reglementarea legală a utilizării limbii ucrainene.
„Vorbim exclusiv despre limba ucraineană. Subiectul reglementării legale a acestei legi nu se referă la statutul altor limbi», a declarat reprezentantul șefului statului la Curtea Constituțională.
De asemenea, Venislavskyi a dat asigurări că poziția președintelui asupra limbii ucrainene ca fiind singura limbă de stat rămâne neschimbată.
În același timp, Olga Sovgyrea, reprezentant permanent al Radei Supreme la Curtea Constituțională, a subliniat că concluziile Comisiei de la Veneția cu privire la legea lingvistică ar trebui să fie luate în considerare atunci când se decide constituționalitatea dreptului lingvistic. În conlcuziile Comisiei de la Veneția se spune despre inadmisibilitatea tratamentului diferențiat al limbilor minoritare și acordarea de privilegii limbilor UE.
Potrivit acesteia, nu trebuie de a se ghida după contextul politic, aspirațiile europene ale Ucrainei sau de conflictul cu Federația Rusă atunci când este reglementat statutul limbii.
„Solicit Curții Constituționale să acorde atenție concluziilor Comisiei de la Veneția», a spus Sovgyrea.
În plus, ea a accentuat asupra încălcării procedurii de adoptare a legii lingvistice, atât în ceea ce privește examinarea preliminară de către comisia de profil, cât și în ceea ce privește votul impersonal în sala de ședințe în timpul adoptării legii respective.
Reamintim că Curtea Constituțională a Ucrainei examinează astăzi, 7 iulie, costituționalitatea Legii „Privind funcționarea limbii ucrainene ca limbă de stat”. Ședința instanței are loc la inițiativa a 55 de parlamentari ucraineni, majoritatea membri ai fracțiunii „Platforma de Opoziție – Pentru Viață”, care consideră că legea privind statutul limbii ucrainene ca limba de stat discriminează limba rusă și alte limbi minoritare din Ucraina. De asemenea, deputații susțin că legea a fost adoptată cu încălcarea procedurii constituționale.
Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

Добавить комментарий