Ruta turistică „Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt” va trece şi prin Ucraina

21 09 F 5

Una dintre cele mai lungi rute turistice europene, „Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt”, care cuprinde în prezent România și Moldova, va fi extinsă şi în Ucraina, a anunțat pe Facebook Agenția de Stat pentru Dezvoltarea Turismului din Ucraina, relatează Ukrinform.

Posibilitatea extinderii rutei turistice „Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt” în Ucraina a fost discutată de șefa Agenţiei vizate, Mariana Oleskiv, secretarul de stat al Ministerului Culturii din Moldova, Andrei Chistol, reprezentanți ai Ambasadei Republicii Moldova în Ucraina și directorul Agenției de Investiții din Moldova, Ion Iordachi. „Șefa Agenţiei a susținut inițiativa colegilor moldoveni de a crea un itinerar transfrontalier, deoarece activitatea lui Ștefan cel Mare a lăsat o amprentă asupra Ucrainei, și nu doar asupra unor orașe precum Hotin, Cernăuți, Ismail, dar și asupra altor monumente culturale și turistice”, se arată în comunicat.

21 09 F 4

Potrivit Agenției de stat, participanții la reuniune au convenit asupra creării unui grup de lucru trilateral (Republica Moldova-Ucraina-România) pentru a elabora acest proiect și se preconizează semnarea unui memorandum de cooperare pentru extinderea rutei până în Ucraina.

Ruta turistică „Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt” a fost creat în 2019 la inițiativa Agenției „Invest Moldova” și  Ministerului Turismului din România. În prezent, ruta se întinde pe o lungime de aproximativ 2000 kilometri și traversează 18 localități din România și 11 localități din Republica Moldova.

După cum s-a relatat, în cadrul Forumului de afaceri ucraineano-româno-moldovean, desfășurat în perioada 6-7 iulie la Cernăuți, a fost prezentat un nou itinerar turistic transfrontalier, care va străbate teritoriul Ucrainei, României, Ungariei și Slovaciei – „Carpații UNESCO — Carpații Verzi”.

21 09 F 3

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий