Scrisori către Sfântul Nicolae cu o singură rugăminte – „vrem pace”

17 12 2019 LS site DONBAS 3

Copiii mai cred în minuni, chiar și în secolul calculatoarelor. De aceea desaga Sfântului Nicolae este plină de răvașe. Și legendarul moș se străduiește din plin, desigur cu ajutorul părinților,  să-și mențină imagina de „făcător de minuni”.

Dar uneori e chiar peste puterile acestuia să satisfacă una dintre cele mai firești doleanțe, pe care o așteaptă zeci, site de mii de copii, împreună cu părinții lor. Nu cunoaștem corespondența Sfântului Nicolae, dar suntem convinși că dacă pe adresa lui ajung răvașe din Donbas, ele conțin o singură dorință. Copiii îl roagă pe Sfântul Nicolae să săvârșească ceva extraordinar, ceea ce nu pot face, iată,  de cinci ani maturii – să le aducă pace. Or, de la ea își va recăpăta farmecul copilăria fericită. Este cea mai mare crimă când copiilor li se ia copilăria. Făcătorii de pace sunt considerați fericiți, buni la Dumnezeu, dar de ce rândurile lor nu cresc? Cum să le explici aceasta copiilor din Donbas? Sfântul Nicolae, știi răspunsul la această întrebare? Copiii din Donbas te așteaptă, te așteaptă nu cu desaga plină de cadouri, ei te așteaptă să le aduci pace.

În preajma acestei sărbători minunate a copilăriei, la cea de a 74-a ședință plenară a Adunării Generale  ONU au fost date citirii următoarele cifre: circa 100 mii de copii ucraineni trăiesc în  apropiere de linia de conflict din Donbas. Din 1914 încoace viața a 7 copii a fost curmată de exploziile de mine, iar răniți au fost 29 de copii. În total, în perioada războiului din Donbas au murit 172 de copii, fără a lua în considerare copiii care se aflau la bordul Boeingului, doborât de teroriști.

Aceste date și aceste fotografii ar trebui să trezească în oameni dorința de a săvârși măcar o minune.  Și-i  zice acestei minuni „pace”.

Vasile Carlașciuc

 

17 12 2019 LC site Donbas 17 12 2019 LC site Donbas 5 17 12 2019 LC site Donbas 2 17 12 2019 LC site Donbas 4

Добавить комментарий