Tinerii artiști din localitatea Boian, la Festivalul internațional de gimnastică și dans „Prietenia” din Vaslui (FOTO)

34843989_1653016494811223_1125780407967547392_n

Zilele trecute peste 1.700 de copii și adolescenți din toată România, dar și din ţări precum Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova și Ungaria s-au întrunit în orașul Vaslui, unde au participat la cea de-a XXXIV-a ediție a Festivalul Internațional de gimnastică şi dans pentru copii şi adolescenți „Prietenia — 2018”.

Ucraina a fost reprezentată de trei echipe pregătitoare al faimosului Ansamblu etnofolcloric de dans „Miorița” de la Casa de Cultură din Boian, raionul Noua Suliță, condus de profesoara Maria Basaraba.

Deschiderea festivă a manifestării a avut loc în Centrul Civic al municipiului Vaslui. Concurenții nu au dezamăgit pe nimeni, transformând scena special amenajată într-un loc fascinant, în care frumusețea tinereții s-a împletit cu grația gestului și sunetul divin al muzicii de toate genurile.

Manifestarea este organizată de Palatul Copiilor Vaslui şi Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui, sub înaltul patronaj al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Vaslui, Consiliul Judeţean Vaslui și alții.

34962517_1653016221477917_8104874042290339840_n DSC_0015-Copy DSC_0018-Copy DSC_0072-Copy DSC_0074-Copy  DSC_0089-Copy DSC_0096-Copy DSC_0164-Copy DSC_0207-Copy DSC_0216-Copy

Добавить комментарий