Ucraina va avea propria bază pe Lună

nasa-moon

Ucraina vrea să aibă propria bază pe lună. Biroul ucrainean de constructori „Iujnoe”, specializat în rachete și sisteme pentru rachete, a inițiat deja un proiect în acest sens, cu susținerea Agenției Spațiale Europene. Potrivit șefului biroului „Iujnoe”, Ghennadii Osinov, proiectul va fi realizat în cinci etape.

Etapa preliminară a proiectului presupune cartografia părții vizibile a suprafeței selenare, elaborarea rachetei purtătoare grele de tip Krypton, precum și a modulelor de accelerare și aselenizare. La următoarea fază, planificată pentru 2030-2032, specialiștii vor stabili exact locul de amplasare a viitoarei baze. Anume în acel loc vor fi trimiși patru cosmonauți și modulele pentru asamblarea stației. Tot pentru această perioadă este planificată lansarea pe orbită a stației spațiale. A treia etapă prevede transportarea și montarea pe Lună a altor module, instatației energetice pe bază și a unui rover. Ulterior, baza urmează să fie trecută la un ciclu închis de funcționare – crearea sistemului de menținere a vieții, capacităților de producere și a unui observatori.

Din 2062, ucrainenii speră să dispună de o bază funcțională permanentă, care nu presupune prezența obligatorie a omului.

Добавить комментарий