Un fost ofițer rus condamnat la 14 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Ucrainei

1544544841-7458

Un fost ofiţer din cadrul Flotei ruse la Marea Neagră a fost condamnat marţi la 14 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de spionaj în favoarea Ucrainei.

Căpitanul Leonid Parhomenko, un fost membru al Statului Major al Florei ruse la Marea Neagră, a fost arestat în noiembrie 2016, la Sevastopol, în Crimeea, de către serviciile ruse de securitate FSB.

Potrivit justiţiei ruse, Parhomenko a cules şi transmis serviciilor de informaţii din Ucraina, din decembrie 2003 până  în decembrie 2005, informaţii confidenţiale despre activităţile acestei flote ruse cu baza în peninsulă.

Parhomenko s-a retras din serviciul activ în 2005.

Judecat cu uşile închise de către un tribunal militar de la Rostov-pe-Don, fostul ofiţer a fost condamnat la 14 ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de „înaltă trădare”, potrivit afenției TASS, citată de UNIAN.

 

Добавить комментарий