Vasile Andru – scriitorul român care a vizitat Muntele Athos și Tibetul

22 05 2021 LC IST 1

La 22 mai 1942, în satul Băhrinești, județul Rădăuți (actualmente raionul Hliboca, regiunea Cernăuți) s-a născut scriitorul român Vasile Andru (pseudonimul literar al lui Vasile Andrucovici).

Viitorul om de litere avea câțiva anișori, când părinții, simpli agricultori – Teodor și Ecaterina Andrucovici,  au trecut clandestin frontiera sovieto-română, stabilindu-se cu traiul în satul Mușenița, județul Suceava, nedorind să rămână sub ocupație sovietică.

În perioada anilor 1960-1965 Vasile Andru își face studiile la Facultatea de Filologie a Universității din Iași. După absolvirea facultății devine profesor la Liceul „Ștefan cel Mare» din Suceava (1965-1967) și apoi asistent la Institutul Pedagogic din Suceava (1967-1974). În prelungirea activității sale literare, s-a consacrat practicii sapiențiale și cercetării procedeului filocalic „oratio mentis» — rugăciunea minții — încă din anii 70. Scriitorul Vasile Andru a făcut stagii de documentare antropologică la Roma (1989) și la Paris (1990, 1991) și călătorii de studii în India  (1992, 1996). Centrul Sivananda din Trivandrum-India i-a conferit titlul de master în filosofia Vedanta. A participat la simpozioane de istorie a religiilor la Paris, Mount Abu, Kottayam, Loano. A călătorit la Sfântul Munte – Athos (1997, 1998, 2004) și în Tibet, la o efemeră rezidență în Noua Zeelandă (1999). Din 2001 a făcut parte din Juriul internațional „Balkanika» pentru promovarea culturii est-europene. Despre toate aceste călătorii ale lui Vasile Andru povestea cu entuziasm mai de fiecare dată, revenind în nordul Bucovinei – la Cernăuți și Băhrinești, consăteanul său, scriitorul Mihai Prepeliță.

22 05 2021 LC IST 3

Vasile Andru a debutat în 1969 cu articole în „România literară» și apoi a publicat mai mult de 25 de volume. A colaborat cu „România literară», „Luceafărul», „Tribuna», „Convorbiri literare», „Vatra», „Viața Românească» (unde a fost și redactor principal timp de 27 de ani). A fost și profesor la Facultatea de Jurnalistică și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Editorial a debutat cu volumul „Yutlanda posibilă” (1970). În anul 1979 scoate de sub tipar romanul „Noaptea împăratului”.  Subiectul acestei opere epice este plasat în vremea împăratului roman Traian, relatând ascensiunea spre putere a acestuia, venirea lui în Dacia și confruntările cu locuitorii acestei țări. Este un roman de acțiune, dar, în același timp, și inițiatic, așa cum este întreaga creație a lui Vasile Andru. Pentru volumul „Păsările cerului”, apărut de sub auspiciile Editurii „Allfa” din Chișinău în 2000, lui Vasile Andru i se decernează Premiul Internațional „Balkanika”.

22 05 2021 LC IST 2

Vasile Andru a încetat din viaţă la 21 octombrie 2016, în vârstă de 74 de ani. El a fost o figură oarecum excentrică a optzecismului, cât şi ca „maestru spiritual“, „iniţiat“, popularizator de yoga şi al isihasmului.

22 05 2021 LC IST 4

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” www.lyberti.com

 

Добавить комментарий