Viaţa ca un spectacol

16.04.2015 Junimea Festivalul de Taeatru Suceava

16.04.2015 Junimea Festivalul de Taeatru SuceavaPentru ei viaţa actoricească abia începe. Mulţi şi-ar dori să evolueze pe micile sau marile scene de teatru, însă pentru aceasta trebuie să ai har şi voinţă. Cele câteva zeci de trupe de teatru ale micilor actori, care au participat la cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineret din Suceava, au reuşit să convingă juriul că pentru ei, chiar de sunt la început de cale, teatrul constituie o parte din viaţa lor.
Consiliul Local şi Primăria Suceava, în parteneriat cu Asociaţia „Promotorii Bucovinei” şi Inspectoratul Şcolar al Ju­deţului Suceava sunt organizatorii acestui minunat festival, la care au participat trupe de teatru din judeţul-gazdă, dar şi din oraşele Bucureşti, Iaşi, Piatra-Neamţ, precum şi din regiunea Cer­năuţi.
Tinerii noştri actori, membri ai Cercului de artă dramatică de la Şcoala de cultură generală din comuna Voloca, raionul Hliboca, îndrumaţi de profesorul Nicolae Mintencu, au prezentat cu succes publicului sucevean piesa „Lu­cea­fărul”, după Mihai Eminescu, pentru care a şi obţinut Premiul special al Fes­tivalului. Un alt premiu special a fost oferit şi trupei „Simplu în doi” de la Colegiul de Informatică Suceava, cu piesa „O noapte furtunoasă” de I. L. Ca­ragiale.
Liga Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuţi îi felicită pe tinerii junimişti şi actori voloceni pentru suc­cesul obţinut la acest Festival de prestigiu, care s-a desfăşurat pe parcursul câtorva zile în municipiul Suceava, Ro­mânia.

Добавить комментарий