ZIUA DE NAŞTERE 22 IUNIE. Prin ce se caracterizează persoanele născute în această zi

00 22 iunie

22 iunie – Ziua exaltării romantice

Puncte forte: romantic, expert in planul emoţional, imaginativ.

Puncte slabe: naiv, nerealist, manipulator.

Ardoarea și pasiunea îi caracterizează pe cei născuți în data de 22 a lunii, care dau tot ce au mai bun ca persoana de lângă ei să fie apreciată și iubită. Acestea au o compatibilitate bună cu nativii născuți în data de 4, 13, 22 și 31 – Secretul numerelor.

Persoanele născute pe data de 22 iunie privesc viaţa ca un roman sau ca o aventură. Aceşti nativi sunt atraşi de dramele vieţii. De aceea, le este foarte greu să reziste tentaţiei unei experienţe interesante, unei situaţii intrigante sau unei relaţii amoroase ascunse. În ceea ce priveşte romantismul, unele dintre persoanele născute în această zi au un spirit aventuros, care se manifestă cu precădere în situaţiile publice. Unii dintre ei cred că păstrarea unui secret este cel mai romantic şi cel mai special gest dintre toate. Deseori, aceşti oameni sunt tăcuţi şi timizi, cu un comportament foarte plăcut celorlalţi. „Nimeni, în afară de mine, nu va şti ce simt”,  pare a fi motto-ul lor.

Cei născuţi în această zi ridică la un nivel foarte înalt pasiunea şi experienţa. Atunci când sunt îndrăgostite sau sunt în căutarea unei noi aventuri, aceste persoane par să piardă contactul direct cu lumea înconjurătoare. Atunci când nu se află într-o asemenea stare, aceste persoane sunt extraordinar de practice mai ales în ceea ce priveşte problemele zilnice. De exemplu, atât femeile cât şi bărbaţii pot avea un comportament excelent în postura de persoane casnice. În cele mai deosebite cazuri, nativii sunt la fel de intenşi şi în ceea ce priveşte religia. Din nefericire, în cele mai proaste momente, nativii pot avea sentimente apăsătoare şi întunecate şi din aceste cauze pot suferi în mod frecvent de anxietate şi depresii. După ce vor avea parte de câteva dezamăgiri, persoanele născute pe data de 22 iunie vor începe să devină mai retrase faţă de societate. Aceste persoane vor deveni mai închise şi faţă de cei pe care îi iubesc, ascunzându-şi tot mai mult trăirile şi chiar faptele. Există pericolul ca, odată cu trecerea anilor, izolarea acestor nativi să crească tot mai mult. Ei se vor retrage într-o lume a viselor unde îşi vor retrăi amintirile cu o intensitate mai mare chiar decât cea pe care au avut-o evenimentele din viaţa reală.

Persoane născute pe data de 22 iunie înţeleg foarte rar cât de puternică este dorinţa lor de a deţine controlul pe plan emoţional. Nativi sunt sclavii propriilor sentimente. Dacă nativii îşi vor mărturisi dragostea pentru o anumită persoană, îşi vor exercita apoi asupra acesteia dominaţia şi pretenţiile.

Mulţi dintre cei născuţi în această zi manifestă dorinţa de a încerca să-şi trăiască propriile vise sau fantezii. Întotdeauna ei se vor afla în căutarea unei noi situaţii extraordinare (situaţii aproape de limită). Indivizii mai evoluaţi născuţi în această zi au dorinţa de a se cunoaşte cât mai bine pe ei înşişi şi de aceea vor ajunge la un grad mai avansat de înţelepciune. Numai printr-o bună cunoaştere de sine în relaţia cu cei din jur şi având o atenţie sporită la ceea ce se întâmplă cu ei şi în jurul lor, aceşti nativi vor fi capabili să nu se mai repete la nesfârşit.

Emoţiile şi sentimentele celor născuţi în această zi de 22 iunie sunt clar făcute cunoscute celor din jur. Din acest motiv, cunoscuţii vor şti cu siguranţă la ce să se aştepte din partea acestor nativi şi ce este interzis să facă în prezenţa lor. În ceea ce priveşte stabilirea unor legături invizibile şi în ceea ce priveşte lăsarea unor punţi de acces libere în situaţii dificile, cei născuţi în această zi au o putere deosebită asupra celor pe care îi iubesc.

SFATURI: Recunoaşte puterea de a-ţi proiecta visele în realitate. Fereşte-te să fii gelos şi posesiv. Învaţă să mai cedezi din când în când. Atunci când pierzi, acceptă cu eleganţă înfrângerea şi apoi mergi mai departe. Învaţă din experienţe.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий