La 20 mai 1388 a avut loc prima mențiune documentară a orașului Suceava, principala reședință a domnitorilor Moldovei din timpul lui Petru I Mușat (1375-1391) până în 1566 când Alexandru Lăpușneanul transferă capitala la Iași. Teritoriul actualului oraş Suceava şi împrejurimile sale au fost locuite, aşa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În secolele al II-lea şi al III-lea exista aici o aşezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând şi puternice influențe romane. În epoca migraţiei şi în secolele următoare populaţia autohtonă a continuat să vieţuiască pe aceste meleaguri, iar la sfârşitul secolului al XIV-lea, Suceava este menţionată drept capitală a Moldovei.
Cetatea Sucevei (u gorodea Soceavea) este menţionată pentru prima dată într-un document din 10 februarie 1388 al voievodului moldovean Petru al II-lea Muşat (1375-1391), în care este vorba de împrumutul (3.000 de ruble de argint frâncesc) cerut de regele Poloniei, care a oferit drept garanţie de restituire a banilor provincia Pocuţia. Documentul se încheie cu textul „… Şi s-a scris cartea în Cetatea Sucevei, luni, în întâia săptămână a Postului sub pecetea noastră, în anul naşterii Domnului 1388”. Cetatea este menţionată şi în alte documente moldoveneşti din 1393 şi 1395.
Începând cu domnia lui Petru al II-lea Muşat, Cetatea Sucevei devine principala cetate de scaun a Ţării Moldovei, această funcţie îndeplinind-o şi în vremea lui Aron Vodă (1592-1595), Ştefan Răzvan (1595) şi a Movileştilor. Odată cu Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 1564-1568), reşedinţa domnească este mutată la Iaşi. Anul mutării reşedinţei este 1565.
La 20 mai 1903, la Ploiești s-a născut Nicu Stănescu, reputat dirijor, compozitor, aranjor și violonist virtuoz, dintr-o veche familie de lăutari. A început să învețe vioara de la tatăl său, Gheorghe Stănescu, apoi de la fratele său Gheorghe și teoria muzicală cu Boris Koffler. A studiat cu George Enescu, apoi cu profesoara Cecilia Nițulescu-Lupu. A urmat Conservatorul de Muzică din București, absolvit în 1927 cu premiul I. A fost angajat la Filarmonica București, a cântat ca solist în diverse restaurante, alcătuindu-și în timp propria formație, a cântat alături de Grigoraș Dinicu. A înregistrat la casa de discuri His Master’s Voice, a avut numeroase apariții la Radio. În 1947 a preluat conducerea Orchestrei „Ciocârlia” a Sindicatului Artiștilor Instrumentiști, apoi Orchestra „Barbu Lăutaru” a Institutului de Folclor și Orchestra populară a Comitetului Radio. Sub bagheta sa au evoluat importanți muzicanți, din repertoriul său făcând parte piese culese de la reprezentanții muzicii populare și lăutărești a mahalalelor orășenești, până la propriile lucrări. A fost distins cu Medalia Chitara de bronz, decernată de Academia Franceză de Muzică de Divertisment din Paris (1970). A decedat la17 aprilie 1971, la București.
La 20 mai 1918, la Chișinău, s-a născut George Mеniuc, scriitor, scenarist, traducător din Moldova. Traiul modest, pe care-l ducea familia, l-a făcut pe micul George să caute un refugiu salvator în lumea cărţilor. Din anul 1932 începe să compună versuri, iar în 1934 apare prima sa poezie „La ţară” în revista literar ştiinţifică a societăţii „Mihai Eminescu» din Chișinău. Absolve Liceul „M. Eminescu» de la Chișinău în anul 1937, după care-şi continuă studiile la Universitatea de la Bucureşti la Facultatea de Litere şi Filozofie, unde învaţă până în anul 1940, avându-i ca profesori pe Tudor Vianu, Petre P. Negulescu, Dimitrie Gusti, Mircea Florian şi pe alţii.
Abordează practic toate genurile literare: eseul, folcloristica, poezia, publicistica, proza, traducerile, teatrul, cele mai reuşite rămânând a fi ‒ poezia şi proza. Debutează în anul 1939 cu placheta de versuri „Interior cosmic”, urmată în 1940 de volumul de eseuri „Imaginea în artă». Războiul îi va influenţa dramatic destinul, este nevoit să se refugieze în Basarabia, lucru pe care avea să-l regrete peste ani. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial lucrează la Moscova în calitate de colaborator la postul de radio în cadrul redacţiei emisiunilor în limbile naţionale. Apoi revine la Chișinău. Aici lucrează la Secţia de Limbă şi Literatură a Institutului Moldovenesc de Cercetării Ştiinţifice. Modernismul, stilul abordat de el în scrierile sale, nu era agreat de puterea sovietică, aşa încât poetul s-a văzut nevoit să scrie poezie de inspiraţie folclorică şi basme în versuri pentru copii. În anul 1969 îi este reconsiderată poezia din anii 1937-1940, aceasta este republicată în volumul „Vremea Lerului», 1969. Pe parcursul activităţii sale apar apoi culegerile de poezii: „Balade şi sonete» 1955, „Strofe lirice», 1956, „Poezii alese», 1958, „Florile dalbe», 1979, „Toamna lui Orfeu», 1983, cărţile cu eseuri literare: „Iarba fiarelor», 1959, „Cadran solar», 1966, precum şi culegerile de povestiri „Ultimul vagon», 1965, „Delfinul», 1969, povestirea „Disc», 1968. Dramaturgie: „Floarea soarelui. Vernisaj despre biografia de creaţie a lui V. Van Gog şi P. Gauguin» şi „Raţa şi răţuştele», pentru aceasta piesă a sa a avut, însă, de pătimit odată cu apariţia ei. G. Meniuc a semnat mai multe poveşti versificate pentru copii: „Poveşti» 1955, „La balul coţofenei», 1956, „Prichindel», 1969 şi multe alte scrieri.
Сu studioul „Moldova-film» colaborează în calitate de scenarist, începând cu anul 1962, când scrie împreună cu soţia sa Lidia Mişcenco scenariul pentru filmul artistic „Armaghedonul», traduce mai multe texte de scenarii pentru dublarea filmelor. Desfăşoară şi o vastă muncă de traducător, traduce din rusă, armeană, franceză, spaniolă, traducerile sale fiind publicate atât în republică, cât şi în URSS. A decedat la 8 februarie 1987.
La 20 mai 1928 căpitanul Gheorghe Bănciulescu a obținut locul 1 la Concursul Aviatic Internațional de la Băneasa. A fost primul aviator din lume care a zburat cu proteze la ambele picioare. În 1926, Căpitanul Bănciulescu, împreună cu mecanicul Ion Stoica, la bordul unui Potez-XXV, al companiei francoromâne de transport aerian, a decolat de pe aeroportul Le Bourget cu destinația București, pentru obținerea unui record de viteză. După 1000 de km în condiții meteo defavorabile, deasupra orașului Linz, cerul a fost învăluit de ceață și cu toate eforturile de a urca la o altitudine mai mare, avionul s-a izbit de o creastă a muntelui și s-a prăbușit la Visoka Hole (Podișul înalt, Cehoslovacia). Mecanicul Ion Stoica a murit în drum spre spital, iar lui Bănciulescu i-au fost amputate picioarele. După zile și nopți chinuitoare în spitalele din Cehoslovacia, România și Germania, după marele efort de a se obișnui cu mai multe rânduri de proteze, cu ajutorul comandantului său, Gheorghe Negrescu, și a prietenului Mihai Pantazi, în iulie 1927, Gheorghe Bănciulescu a revenit la manșă, devenind primul pilot din lume care a condus un avion având proteze în loc de picioare. Pentru acest fapt, președintele francez, Louis Barthou, i-a conferit în octombrie Legiunea de Onoare cu grad de cavaler. În primăvara lui 1928, a avut loc primul miting aerian pe Aerodromul Băneasa, unde mii de spectatori, printre care și soția sa, au urmărit acrobațiile lui aeriene. Cu acea ocazie a aflat că soțul său zboară din nou, cu toate că, înainte de miting îi promisese că nu se va mai urca niciodată în carlinga unui avion. A continuat să piloteze, din 1933 participând la raiduri aeriene de mii de km.
La 20 mai 2011 a decedat Serafim Saka, scriitor din Republica Moldova. Născut la Vancicăuţi, regiunea Cernăuţi, în 1935, absolve şcoala medie din comuna natală, Institutul pedagogic de la Chișinău şi Cursurile de cinematografie de doi ani de la Moscova. Activează în calitate de învăţător şi ziarist. Debutează în 1956 în presa de la Chișinău. Prima carte „Era târziu” (nuvele) apare în 1966 la Chișinău. Devine membru al Uniunii Scriitorilor în 1966. Urmează romanul „Vămile”, Editura „Cartea Moldoveneasca”, 1972, apărut şi la Bucureşti, 1990. Datorită experienţei acumulate în calitate de redactor, Serafim Saka a reuşit să elaboreze un stil al său original al intervievatorului. Dialogurile lui cu scriitori, actori, politicieni de vază, dar şi muncitorii de la fabrici și cu colhoznicii conțineau detalii interzise până atunci, iar cititorul era nerăbdător să citească anume aceste detalii. Odată cu publicarea cărții sale de interviuri „Aici și acum” (1976), Secția Propagandă şi Agitaţie a Comitetului Central al Partidului Comunist al RSSM a rămas dezorientată. După apariţia acestei cărţi urmează 12 ani de interdicţie literară şi un lung exil artistic în sine. Scriitorul este lăsat doar sa traducă (a tradus piese din marii dramaturgi ruşi si sovietici: A. Ostrovski, M. Gorki, V. Vişnevski, V. Şukşin, A. Vampilov ş.a.) − singura sursa de existenţă până la venirea la putere a lui M. Gorbaciov. În 1987 vede lumina tiparului romanul „Linia de plutire”, apărut în 1993 şi la Bucureşti, Editura „Eminescu”. În acelaşi an apare „Pentru tine bat”, cartea bilanţului ziaristic, pentru care scriitorului i se acorda Premiul de Stat(1994). În 1989 la Editura „Sovietski pisateli” de la Moscova apar două romane. De altfel, tot la Moscova şi tot la aceeaşi editura, mai apare în 1975 volumul de proză „La masa tăcerii”.
Lipsit ani buni de dreptul de a „ieşi de acasă”, în 1990 face o călătorie lungă prin opt ţări ale Mediteranei − Turcia, Grecia, Italia, Franţa, Egipt, Malta, Cipru, Israel − din care se întoarce cu o carte de reflecţii de călătorie – „Orbirea” − publicată parţial în decursul anului 1993 în săptămânalul „Literatura şi arta”. Doi ani − 1992-1994, stă la Iaşi unde − susţinut de autori şi editori din România − înfiinţează Editura „Meridianul 28”, pregătind cărţi pentru întreg arealul moldo-românesc pe care le editează (parţial) la Chișinău şi Bucureşti. În 1995 apare volumul „Basarabia în Gulag”, cartea basarabenilor (azi cetăţeni ai României şi Republicii Moldova), trecuţi prin Gulagul stalinist, dar şi prin cel românesc. A scris şi câteva piese de teatru, doua dintre care s-au jucat la Chișinău. A fost (1994-1998) preşedinte al PEN-clubului International pentru Republica Moldova.
Evenimente istorice din ziua de 20 mai:
325: Se deschide oficial Primul conciliu de la Niceea, cu începerea primului Sinod ecumenic al Bisericii Creștine.
1498: Exploratorul portughez Vasco da Gama descoperă drumul maritim către India când ajunge la Kozhikode (cunoscut anterior drept Calicut), India.
1821: Tudor Vladimirescu este arestat în tabăra de la Golești de către Iordache Olimpianul și predat lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul mişcării greceşti Eteria. Evenimentele au loc în timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu din Muntenia.
1873: Comerciantul de țesături Levi Strauss(d) și croitorul Jacob Davis au brevetat pantalonii confecționați din denim albastru cu ținte de cupru, așa-numiții blugi.
1983: Primele publicații ale descoperirii virusului HIV care provoacă SIDA apar în revista Science de către o echipă de oameni de știință francezi.
1990: Primele alegeri libere în România de după cel de-Al Doilea Război Mondial, încheiate cu victoria foștilor comuniști (FSN) și alegerea lui Ion Iliescu în funcția de președinte al României.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com