La 20 aprilie 1517 pe tronul Moldovei urcă Ştefăniţă Vodă. Ștefăniță Vodă cel Tânăr, sau Ștefan al IV-lea al Moldovei (1506-1527), a fost domnitor al Moldovei în perioada 20 aprilie 1517 şi 14 ianuarie 1527. Era fiul lui Bogdan al III-lea cel Orb (1470-1517) şi nepotul lui Stefan cel Mare şi Sfânt. Deşi, la moartea părintelui său avea 10 ani, a fost ales domnitor, iar vreme de şase ani domnia lui a fost tutelată de marele portar Luca Arbore. În 1523, în urma intrigilor de la curte, Ştefăniţă vodă, fire nestăpânită, l-a decapitat pe Luca Arbore și pe fiii acestuia. Domnia lui Ştefăniţă a durat sub semnul cruzimii, căsăpirii multor mari boieri. Din 1523 boierii au început să părăsească Moldova, adăpostindu-se în Polonia, Transilvania și Valahia. Vechii dregători au fost înlocuiți din funcție, iar ridicarea boierilor împotriva „tiranului” a devenit o mișcare organizată. A intrat în conflict cu domnul Valahiei, Radu de la Afumați. Întors bolnav dintr-o expediție împotriva Valahiei, în 1527, Ştefăniţă Vodă moare la Hotin la 14 ianuarie 1527. Este înmormântat la Mănăstirea Putna. Unele letopiseţe ne spun că el a fost otrăvit de soţia sa, munteanca Stana, care apoi a fugit în Valahia. Călugărită, doamna Stana, cu care Ștefăniță nu a avut urmași, a murit în februarie 1531.
În 20 aprilie 1893 a decedat George Barițiu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, conducător al luptei de emancipare națională a românilor ardeleni, se stingea din viață la Sibiu. George Bariţiu a fost publicist, istoric, filosof, îndrumător cultural şi om politic. El a fost întemeietorul presei românești din Transilvania, a fost deputat în Dieta Transilvaniei din anul 1861, a fost membru fondator şi preşedinte al Academiei Române şi, nu în ultimul rând, a fost revoluţionar paşoptist şi un fervent militant pentru emanciparea naţională a românilor. Ca istoric a lansat monografia bogat documentată „Părţi alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă” (3 volume, 1889-1891), dar şi studii de mai mică întindere: „Despre istoria mai nouă şi mai ales despre istoria anilor 1848-1849” (1870); „Numele proprii gentilice geografice, topografice” (1871); „Despre resbelul civil transilvan din anii 1437-1438” (1873); „Bătălia de la Varna 1444” (1873); „Istoria Regimentului II românescu graniţaru transilvanu” (1874); „Noţiuni relative la economia socială şi la istoria civilizaţiei în Transilvania” (1877).
La 20 aprilie1915, la Vasileuți, Cernăuți, Bucovina, s-a născut Gheorghe Bogaci, istoric literar și folclorist moldovean. A absolvit în 1938 Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din Iași. A fost profesor de liceu la Iași, apoi în satul Bogatoe, regiunea Ismail. A fost colaborator științific și șef al Sectorului folclor la Institutul de Limbă și Literatură a Academiei de Științe a Republicii Moldova, apoi a activat la Institutul Pedagogic din Irkutsk. A debutat în 1936, în presă, fiind apoi autor al mai multor lucrări privind literatura veche și cea din secolul al XIX-lea, relațiile literare și folclorice moldo–ruso–ucrainene, a colaborat la elaborarea lucrării colective Istoria literaturii moldovenești (vol. I, 1958) și a unor manuale școlare: Pagini din literatura Europei de Asfințit, Literatura moldovenească, Crestomație de citire literară etc. și a îngrijit și prefațat primele ediții din RSSM ale operelor alese ale lui C. Negruzzi, V. Alecsandri, C. Stamati-Ciurea. Din scrierile sale: Alexandru Donici, Gorki și folclorul moldovenesc, Pușkin și folclorul moldovenesc, Pagini de istoriografie literară, În lumea cuvintelor, Inconsecvență etc. A decedat la 28 noiembrie 1991, la Moscova (înmormântat la Chișinău).
20 aprilie 1943, la Pitești s-a născut Dan Horia Mazilu, filolog, specialist în slavonă și limbi slave, critic și istoric literar, estetician, profesor universitar, membru corespondent (din 2001) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Limbi Slave a Universității din București (1961–1966). A devenit Doctor în Filologie în 1972, cu teza Opera umanistului Udriște Năsturel în conetextul relațillor româno-slave. Inițial a fost cadru didactic la Facultatea de Limbi Slave. După 1990 a devenit cadru didactic la Catedra de literatură română, trecând prin toate gradele didactice, până la profesor universitar, decan al Facultății de Litere din București (1994–2004). În ultimii ani, a îndeplinit funcția de director al Bibliotecii Academiei Române din București. A debutat în revista Argeș (1969), iar în volum în 1974 cu monografia Udriște Năsturel. Reputat cercetător în domeniul literaturii române vechi și al istoriei mentalităților, specialist în slavistică și paleografie, a fost creator de școală la Facultatea de Litere și autor al unor volume de referință precum: Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea, Literatura română în epoca Renașterii, Proza oratorică în literatura română veche (2 vol.), Recitind literatura română veche (3 vol.), Noi despre ceilalți. Fals tratat de imagologie, O istorie a blestemului, Voievodul dincolo de sala tronului, Văduvele sau despre istorie la feminin. A fost distins cu Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române (1994) și cu Premiul Asociației Scriitorilor din București (2001), între alte numeroase mărturii de recunoaștere științifică. A decedat la 16 septembrie 2008, la București.
În ziua de 20 aprilie a anului 1970, la Paris s-a încheiat crugul vieții marelui poet Paul Celan, originar din Cernăuți. Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel) s-a născut la 20 noiembrie 1920 la Cernăuți, într-o familie de evrei germanofoni în epoca în care această regiune făcea parte din România. A scris în limba germană și a tradus în această limbă literatură română, portugheză, rusă engleză și franceză, iar din limba germană a tradus în românește povestirile lui Franz Kafka. A colaborat la prestigioasa revistă „Secolul 20”. Este considerat a fi unul dintre marii poeți moderni ai lumii.
După cum remarcă istoricii literari, viața lui Paul Celan a avut o traiectorie sinuoasă: a fost născut la Cernăuți-Bucovina, care devenise de doi ani provincie a României. Ținutul păstra încă bogata moștenire etnică și culturală din perioada în care fusese provincie austriacă. În Bucovina în general, iar la Cernăuți în mod special, trăiau numeroase minorități etnice, astfel încât viitorul poet a crescut într-un spațiu multicultural. Limba română a învățat-o de la prietenii săi de joacă.
Deoarece universitățile românești, care aveau o conduită antisemită, și-au închis porțile în fața studenților evrei, Paul Celan a plecat în 1938 în Franța, la unchiul său, Bruno Schrager, din Paris. A început să studieze medicina la Tours. În 1939 Paul Celan s-a reîntors la Cernăuți, unde izbutise să fie admis ca student la universitatea din oraș, la literatură și limbile romanice. În anul 1940, în nordul Bucovinei este instaurată puterea sovietică, iar în 1941 aici ajunge valul de foc al celui de-al Doilea război mondial, care a constituit o adevărată tragedie și pentru familia evreiască a lui Paul Celan. Ambii părinți au murit într-un lagăr de concentrare din Transnistria.
Până a se refugia la Viena în 1947, Paul Celan a lucrat ca traducător la ediția românească a ziarului „Radeanska Bukovina” din Cernăuți. În 1948 Paul Celan se mută la Paris.
Cel mai celebru poem al lui Paul Celan – „Fuga morții” – comemorează lagărele morții. Poezia sa de maturitate a devenit treptat tot mai criptică, fracturată și monosilabică, suportând o comparație cu muzica lui Weber. Forța poeziei sale vine din necesitatea de a exprima o mărturie într-o limbă care nu păstrează niciodată suficiente cuvinte pentru a reproduce ceea ce s-a întâmplat. Paul Celan face parte din generația care a vrut să schimbe nu lumea, ci viața.
Despre creația lui Paul Celan în Cernăuțiul său natal a începu să se vorbească de la 1991 încoace. Profesorul universitar, Petro Ryhlo, a scris un studiu solid despre viața și creația lui Paul Celan, a tradus în ucraineană o parte din operele lui poetice. De asemenea, a tradus în ucraineană unele poezii de Paul Celan și Vitali Kolodii. Scriitorul și publicistul român, Grigore Crigan, este autorul unei povestiri despre tânărul Paul Celan. În afară de aceasta, în „Cartea zoriștilor” Grigore Crigan redă scurta perioadă de ziarist a lui Paul Celan la ediția românească a ziarului regional „Radeanska Bukovina” („Bucovina sovietică”), însoțind relatarea cu mai multe versuri ale poetului, scrise în limba română.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com