Nu vă părăsiți prietenii!
Pe un drum lung, pustiu și obositor, mergea un om însoțit de câinele său. A mers până când a obosit; și câinele era la fel de obosit. Deodată, în fața lui a apărut o oază! Porți minunate, iar după gard — muzică, flori, susurul unui pârâu, într-un cuvânt – totul pentru odihnă.
— Ce-i aici? — l-a întrebat călătorul pe paznicul de la poartă.
— Acesta este Raiul; tu ai murit deja, iar acum poți intra și te poți odihni cu adevărat.
— Aveți apă acolo?
— Câtă vrei: fântâni cu apă curată, bazine răcoroase…
— Dar de mâncare ne dați?
— Tot ce îți dorești.
— Dar sunt cu câinele meu.
— Îmi pare rău, domnule, cu câinii nu este voie. Va trebui să îl lăsați aici.
Și călătorul n-a lăsat câinele și a mers mai departe. După un timp, drumul l-a dus către o fermă. La poartă ședea, de asemenea, un paznic.
— Mi-e sete, — a cerut călătorul.
— Intră, în curte se află o fântână.
— Dar câinele meu?
— Lângă fântână vei găsi un vas cu apă pentru el.
— Dar de mâncare?
— Te pot servi cu cina.
— Dar câinelui?
— Se va găsi un os și pentru el.
— Dar ce loc este acesta?
— Acesta este Raiul.
— Cum așa? Paznicul de la primul palat mi-a spus că acolo este Raiul.
— Minte, acolo este Iadul.
— Și cum de tolerați acest lucru, voi, cei din Rai?
— Ne este de mare folos. La Rai ajung doar cei care nu își părăsesc prietenii.
(Din rețelele de socializare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com