19 aprilie – Ziua controlului. Prin ce se caracterizează persoanele născute în această zi

0 19 aprilie

Puncte forte:  controlat, rezistent, priceput

Puncte slabe:  arogant, pisălog, obsedat

În conformitate cu caracteristica dată de „Secretul numerelor”, persoanele născute pe 19 aprilie încearcă să-şi exercite controlul în tot ceea ce întreprind. Ele sunt adesea înzestrate cu calităţi excepţionale: sunt puternice, rezistente la efort îndelungat şi stabile. Obiectivele concrete pe care şi le stabilesc pot părea celor din jur greu de atins, însă, pentru nativii acestei zile va fi doar o chestiune de timp până la finalizarea lor. Principiul pe care se bazează în viaţă este să controleze, fără însă a deţine neapărat şi conducerea.

Cea mai mare bucurie a celor născuţi în această zi este să aibă o carieră bine văzută în ierarhia socială. Nativii acestei zile sunt atraşi de toate formele de manifestare ale puterii, stabilind clar şi de la bun început cine deţine controlul. Această atitudine a lor se va reflecta asupra familiei sau a oricărui sistem din care face parte. Ei sunt capabili să dea formă oricărei materii prime, făcând-o să prindă viaţă şi să strălucească, transformând-o în produs finit.

Nativii zilei de 19 aprilie sunt adepţii finalizării acţiunilor începute, fiind foarte important pentru ei să producă ceva. Ei vor lucra cu aceeaşi pasiune atât pentru a realiza creaţii proprii ,cât şi pentru finalizarea altor lucrări, conferindu-le o nouă formă şi dându-le un aspect final mult mai atractiv decât era prevăzut.

Cei născuţi pe 19 aprilie sunt puternic atraşi de ideile măreţe şi de oamenii puternici. Dar tocmai această atracţie poate deveni periculoasă în cazul în care ei vor uita, din admiraţie pentru ceilalţi, să-şi trezească şi să-şi dezvolte potenţialul latent în propria fiinţă. Această situaţie va putea fi evitată, dacă vor urmări de timpuriu să-şi descopere calităţile sau punctele forte cu care sunt înzestraţi şi să le îmbunătăţească în timp. Atunci ei vor fi capabili să ajungă foarte uşor în poziţii superioare ierarhic, atât pe plan profesional, cât şi pe plan social, cu condiţia să înveţe să-şi asculte partenerii şi să accepte greşelile pe care aceştia le fac. Dacă nu vor reuşi să înţeleagă aceste lucruri, ei se vor avea o viaţă profesională foarte plictisitoare.

Cea mai importantă lecţie pentru cei născuţi în această zi este să accepte transformările în viaţa lor, chiar dacă le este foarte dificil să realizeze aceasta, deoarece vor încerca prin toate mijloacele să se opună transformării, ratând poate şansa vieţii lor. Această şansă, care se manifestă în viaţa lor adesea în jurul vârstei de 20 de ani, este posibil să apară doar o singură dată.

Cumpenele în viaţa celor născuţi pe 19 aprilie se află de obicei în jurul vârstei de 42 de ani la bărbaţi sau ceva mai devreme în cazul femeilor. Dacă vor evita aceste cumpene,  luând decizia corectă, viaţa lor va fi plină de succese şi de fericire. De asemenea, ei vor trebui să fie foarte atenţi să nu se abată de la obiectivele lor, lăsându-se tentaţi de câştiguri bănoase rapide şi pe termen scurt sau de alte ispite cu o strălucire efemeră.

Pentru cei născuţi azi, lecţia pe care trebuie să o însuşească  este de a privi cu obiectivitate experienţele celor apropiaţi (e dreptul lor să facă greşeli şi să înveţe din ele!). Evoluţia spirituală este extrem de necesară pentru aceşti nativi, pentru a reuşi să depăşească tendinţa de a controla fiecare situaţie personală în care sunt implicaţi şi pentru a-şi armoniza relaţiile.

SFATURI: Nu controlaţi chiar totul, puţină spontaneitate nu strică. Evitaţi să fiţi prea rigid. Învăţaţi să ascultaţi. Acceptaţi modificările şi transformările. Lăsaţi-i pe cei din jur să hotărască singuri.  Fiţi obiectiv.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий