Biblioteca – focar al culturii

30 09 ES 1

În fiecare an, la 30 septembrie, marcăm Ziua panucrauneană a bibliotecilor.

Viața fiecăruia dintre noi, întru-n fel sau altul este legată de bibliotecă. De cărți, de literatură, de frumos. O bibliotecă este un focar al culturii, înțelepciunii, dragostei de carte, dorinței de a face lumea mai frumoasă și mai bună. Săptămâna bibliotecii a debutat la Liceul din Cupca cu o serie de citate despre bibliotecă, carte, lectură care au fost frumos aranjate și ilustrate de către cele două bibliotecare ale liceului nostru Alina Bicer  și Marina Dugan. Împreună cu bibliotecarele, dar și cu sprijinul administrației liceului, al tuturor profesorilor  am lansat campania „Dăruiește o carte bibliotecii”. În cadrul acestei campanii s-au încadrat toți elevii școlii, toți pedagogii, iar la dorință și părinții. Am făcut o colecție de cărți în limbile română și ucraineană, câteva  în limba engleză. Aceste cărți vor fi de folos tuturor cititorilor noștri.

30 09 ES 2

De asemenea, un grup de tineri cititori ai bibliotecii, elevi ai clasei a 9-a și a 10-ea, ai liceului nostru (diriginți Ariana Tovarnițchi și Marina Dugan)   s-au încadrat activ în campania de reparație, restaurare și îmbunătățire  a cărților. Iar  elevii clasei a 9-a au pregătit un șir de proverbe, vorbe cu tâlc, expresii uzuale, dar și câteva poezii despre bibliotecă, carte, lectură.

În incinta bibliotecii a fost amenajată o expoziție de cărți, reviste, broșuri. Chiar zilele acestea ne-au venit prin școli și revistele românești „Recreația Mare” și „Prichindeii”. Mulțumiri aducem redactorilor șefi, dar și DRP pentru susținerea financiară la publicarea acestor reviste.

Asemenea măsuri educă la elevi dragostea de carte, de care avem atâta nevoie, de lectură, de frumos, mai ales acuma când toți sunt preocupați mai mult de Internet, de tehnologia modernă, decât de cititul cărților.

30 09 ES 3

Eleonora SCHIPOR,

profesoară superioară la Liceul din Cupca, membră a Uniunii bibliotecarilor bucovineni

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий