Coloana pe care se sprijină istoria românilor

columna-lui-Traian

S-au împlinit 1905 ani de la inaugurarea Columnei lui Traian din centrul Romei.

La data de 12 mai a anului 113 a fost inaugurată la Roma, în Forumul Nou, Columna lui Traian, monument care ilustrează episoade ale celor două războaie purtate de romani împotriva dacilor și victoria împăratului Traian în aceste războaie. Construcția Columnei îi este atribuită arhitectului Apollodor din Damasc, cel care a construit și podul de la Drobeta Turnu Severin din anul 105, din timpul celui de-al doilea război daco-roman. Acest faimos monument, construit pentru comemorarea victoriei împăratului Traian în Dacia, are exteriorul prevăzut cu un impresionant basorelief sculptat în formă de spirală, cuprinzând 123 de scene în care sunt reproduse artistic sub o formă epică, războaiele purtate de romani pentru cucerirea Daciei. Columna este singurul monument care s-a mai păstrat din vechiul For al lui Traian din Roma. Ea are o înălțime de aproximativ 30 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind aproximativ 40 de tone şi cu un diametru de 3,70 metri. Iniţial columna avea în vârf statuia înaltă de 6 metri a lui Traian, care era reprezentat în uniformă militară şi ţinând în mână o lance, însă în 1587 Papa Sixtus al V-lea a înlocuit statuia împăratului cu statuia din bronz a Sfântului Petru. Columna a trecut de-a lungul secolelor prin diverse pericole, dar a reuşit să reziste pană în zilele noastre, deşi monumentul a fost vandalizat prima dată de vizigoţi după cucerirea Romei în anul 410. Acest monument istoric a fost salvat de la demolare în anul 603 datorită Papei Grigore I cel Mare, care a dispus ca zona din jurul coloanei și coloana în sine să intre în administrarea bisericii și astfel să fie salvată de la demolarea ce era prevăzută. În secolul al XVI-lea, papa Sixtus al V-lea a dat dispoziţiile necesare restaurării Columnei, astfel că marele arhitect Domenico Fontana s-a ocupat de restaurare, începând cu anul 1558 și până la sfârșitul secolului. Totuși, împăratul Franţei, Napoleon Bonaparte, a dorit să demonteze şi să transporte Columna la Paris, dar consilierii apropiaţi l-au convins să abandoneze acest proiect, fiind prea costisitor pentru a fi dus la bun sfârșit și astfel acest splendid monument al Antichităţii a fost salvat şi a continuat să reziste până în zilele noastre.

Добавить комментарий