În Nordul Bucovinei, tradiția costumului popular, încă vie

945dc0e48c3ef9d21b0e553e4e8c6b4e_XL

Localitatea Voloca pe Derelui din regiunea Cernăuți se ocupă aproape în exclusivitate cu crearea rochiilor de mireasă, o afacere care s-a dovedit foarte profitabilă în ultimul deceniu, satul făcându-și un nume în acest domeniu în toată lumea. Aici am cunoscut-o pe doamna Maria Bojescu, singura cusătoreasă de costume populare românești cu mărgele.

– Doamna Maria, de când ați început această muncă migăloasă?

– Când m-am căsătorit, cumnata mea cosea cu mărgele. Când au ajuns fetele mele mari le trebuiau costume și, din cauza lipsei banilor, m-am apucat să cos singură. Asta acum 20 de ani în urmă. De atunci și până acum am cusut 17 cămăși și 34 de catrințe, trăistuțe, icoane pe care le-am dăruit la biserică. Tradiția la Voloca e foarte veche, e din bătrâni moștenită. Înainte se coseau cămăși mai ușoare, mai simple. Cu trecerea timpului s-a început a coase cămăși mai grele, mai înflorate etc. Și eu am început a coase cămăși, catrințe cu diverse motive florale, dar cu mărgele. Fiecare sat are portul său, iar prin cusături își exprimă frumusețea locului. Eu am început a coase singură, din dragoste. Asta a fost chemarea mea, cum se zice. Prin ceea ce fac acum, și fac cu dragoste, am sufletul împăcat. Mulți ani am lucrat la bibliotecă. Acum, ocupația mea de bază e cusutul și compusul de poezii populare din această zonă. Am început a scrie poezii de prin clasa a VI-a.

– Felicitări, dar costumele pe care le faceți cine le mai cumpără ori le poartă și ce prețuri au?

– Fetele le poartă cel mai mult la nunți. Fetele căsătorite mai tinere, chiar și bătrânele, la diverse ocazii ori sărbători creștnie și populare. Un an și jumătate durează cusutul catrinței, cămașa 6-7 luni și are o greutate de cca 3 kg, iar prețul unui costum întreg e 4.000 de euro. Eu mai și închiriez asemenea costume pentru că nu toți își pot permite să cumpere. Cusutul unei traiste cu mărgele durează între 3-4 luni de zile, iar prețul e la 400 dolari. Fiecare mărgică e cusută în așa fel încât cu timpul să nu rupă ața. Fac și traiste mai simple, între 100 și 400 de dolari. Aici, în Voloca, fiecare fată trebuie să aibă două costume naționale. Unul în care predomină culorile roșu și verde și altul cu mai mult albastru și violet. Și atunci fiecare fată se străduiește să aibă până la nuntă câte două costume, nu neapărat de-ale mele. Dacă nu are așa ceva se pierde mândria de volocean în costumul popular. Am umblat pe la mai multe expoziții cu diverse tematici unde am prezentat portul popular românesc din Voloca atât prin Ucraina, Moldova, dar și în România.

– Cum vă descurcați în viața de zi cu zi?

– Cu o pensie de 70-80 dolari pe lună nu poți trăi și trebuie cumva să câștigi bani. Să faci o asemenea muncă te dor și ochii, dar și spatele. Nu-i ușor…

Dumnezeu ne ajută pe toți!

Text și foto: Clement LUPU

Добавить комментарий