La 28 decembrie 1997 a încetat din viaţă pictorul român Corneliu Baba. Pictorul Corneliu Baba s-a afirmat ca unul dintre cei mai reprezentativi pictori români din secolul XX. A avut un parcurs artistic atipic, marcat, pe de o parte de schimbarea regimului politic, care l-a surprins matur fiind, format în ambianţa interbelică, iar pe de altă parte, de incapacitatea artistului de a se asocia unui stil artistic anume. În cei 91 de ani de viaţă, artistul a fost martorul tuturor evenimentelor care au conturat România contemporană şi a înţeles că pictura nu se supune experimentelor stilistice de factură estetică sau socială, ci conştiinţei.
El s-a născut la 18 noiembrie 1906, la Craiova, fiind al treilea fiu al lui Gheorghe Baba, pictor de biserici, şi al Matildei, născută Ciortus, ambii părinţi refugiaţi din Banat, provincie aflată la acea dată sub dominaţia Imperiului Austro-Ungar. Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Craiova şi Caransebeş, oraşul natal al tatălui său, dedicându-se celor două pasiuni: muzica şi literatura. Pasiunea pentru pictură este demonstrată şi de faptul că viitorul mare artist avea înainte de a fi împlinit şase ani, un şevalet propriu în atelierul tatălui său, care studiase la Academia de Artă de la Viena şi de la care a luat primele lecţii de desen.
În 1920, pe scena Teatrului din Craiova, l-a văzut pentru prima dată pe George Enescu, interpretarea acestuia impresionându-l profund şi întărindu-i dorinţa de a studia vioara. În 1926 s-a mutat la Bucureşti pentru a se înscrie la Academia de Arte Frumoase şi la Facultatea de Litere şi Filosofie. După doar un semestru, a abandonat studiile la Academia de Arte Frumoase, declarându-se descurajat de profesori şi climat. A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie (1926-1930), unde a avut ocazia să asiste la cursurile susţinute de Nae Ionescu, P.P. Negulescu și Tudor Vianu. Anii ce au urmat i-a petrecut la Timişoara.
În 1934 a avut loc prima sa expoziţie de pictură, împreună cu tatăl său, la Băile Herculane. Aici a fost remarcat de un influent avocat din Iaşi, Omar Popovici, prin intermediul căruia s-a mutat în oraşul moldav, unde s-a înscris la cursurile Academiei de Arte Frumoase, avându-l profesor pe Nicolae Tonitza. Deşi plecase la Iaşi cu gândul de a se întoarce peste două sau trei luni, Corneliu Baba a rămas în capitala Moldovei timp de 16 ani. În perioada ieşeană (1934-1950), şi-a finalizat studiile de pictură (1934-1938), apoi a fost asistent şi, din 1946, profesor la Academia de Arte Frumoase, succedându-i lui Tonitza. Paralel, a deţinut şi funcţia de director al Pinacotecii din Iaşi.
În 1949 a cunoscut-o pe Constanţa Zosin, viitoarea soţie. În 1950, îndepărtat fiind din învăţământ fără a i se face cunoscut motivul, a părăsit Iaşiul şi s-a stabilit la Bucureşti. În 1958 a fost rechemat în învăţământul superior, la Institutul de Arte Plastice «N. Grigorescu», unde a rămas până la pensionare, în 1977.
La 28 decembrie 1997, la Bucureşti, pictorul Corneliu Baba s-a stins din viaţă, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.
Corneliu Baba s-a impus în arta contemporană românească prin stăpânirea cu precădere a portretului, realizând tablouri de o expresivitate gravă, în care a folosit, deseori, o cromatică sobră, lucrările sale relevând preocuparea de a reda în adâncime psihologia figurii umane, trăirile sufleteşti, adevărul vieţii. Dintre numeroasele sale creaţii se disting autoportretele, portretele unor mari personalităţi ale culturii naţionale.
Aproape toate operele lui Corneliu Baba au rămas în România, abia dacă există vreun muzeu mai important din țară care să nu aibă măcar o operă de-a sa. Una dintre puținele opere din afara României este tabloul impresionist numit „Spaima”, aflat la Muzeul Szepmuveszeti din Budapesta. Printre cele mai importate opere sunt o serie de portrete care au determinat criticii să-l compare cu Francisco Goya. În portretele sale Corneliu Baba a acordat o atenție deosebită mâinilor, ca element cheie în caracterizarea personalității umane, exact ca Rembrandt și marii portretiști din școala olandeză. Corneliu Baba este cel mai mare portretist român. Își pregătea portretele, pe urmele maestrului său Rembrandt, printr-un număr uriaș de schițe ale mâinilor sau ochilor.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com